Scriitorul norvegian Jon Fosse a fost recompensat joi cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 2023 “pentru piesele şi proza sa inovatoare, care dau voce celor de nerostit”, conform nobelprize.org.
Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.
Prin testamentul său, omul de ştiinţă şi industriaşul suedez a decis şi înfiinţarea unui premiu Nobel pentru literatură, premiu menit să recompenseze “persoanele care oferă domeniului literar cele mai remarcabile contribuţii într-o direcţie ideală”, conform documentului citat de nobelprize.org.
În 2022, premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit scriitoarei franceze Annie Ernaux pentru ”curajul şi acuitatea detaşată cu care dezvăluie sursele, înstrăinările şi piedicile colective ale memoriei personale”, conform Academiei Suedeze.
În 2023, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze (986.000 de dolari).
Jon Fosse, biografie
Jon Fosse s-a născut în 1959 în Haugesund, pe coasta de vest a Norvegiei. Opera sa imensă, scrisă în nynorsk și cuprinzând o varietate de genuri, constă într-o bogăție de piese de teatru, romane, colecții de poezii, eseuri, cărți pentru copii și traduceri. Deși astăzi este unul dintre cei mai jucati dramaturgi din lume, el a devenit tot mai recunoscut și pentru proza sa. Primul său roman, “Raudt, svart” din 1983, rebel și plin de emoții, abordează tema sinuciderii și, în multe feluri, stabilește tonul pentru opera sa ulterioară.
Dezvoltarea europeană a lui Fosse ca dramaturg a venit odată cu producția pariziană din 1999 a piesei sale “Nokon kjem til å komme” (1996; “Someone Is Going to Come”, 2002), regizată de Claude Régy. Încă din această piesă timpurie, cu temele sale de anticipare temătoare și de gelozie copleșitoare, singularitatea lui Fosse este evidentă în întregime. Prin reducerea radicală a limbajului și a acțiunii dramatice, el exprimă cele mai puternice emoții umane de anxietate și neputință în cele mai simple termeni cotidiani. Este prin această capacitate de a evoca pierderea orientării a omului și cum acest lucru poate oferi acces la o experiență mai profundă aproape de divinitate că a ajuns să fie considerat un inovator major în teatrul contemporan.
În comun cu marele său predecesor în literatura nynorsk, Tarjei Vesaas, Fosse combină legăturile puternice locale, atât lingvistice, cât și geografice, cu tehnici artistice moderniste. În opera sa, el include nume precum Samuel Beckett, Thomas Bernhard și Georg Trakl. Deși Fosse împărtășește perspectiva negativă a predecesorilor săi, viziunea sa gnostică specifică nu poate fi considerată un dispreț nihilist față de lume. Într-adevăr, în opera sa există multă căldură și umor, și o vulnerabilitate naivă față de imaginile sale severe ale experienței umane.
În al doilea său roman, “Stengd gitar” (1985), Fosse ne prezintă o variație dureroasă a unuia dintre principalele sale teme, momentul critic al indeciziei. O mamă tânără părăsește apartamentul pentru a arunca gunoiul în tobogan, dar se blochează afară, iar copilul ei rămâne înăuntru. Trebuie să meargă să ceară ajutor, dar nu poate face asta pentru că nu poate abandona copilul. În timp ce se află, în termeni kafkieni, “în fața legii”, diferența este clară: Fosse prezintă situații de zi cu zi care sunt imediat recunoscute din propriile noastre vieți. La fel ca și primul său roman, acest roman este puternic redus la un stil cunoscut sub numele de “minimalism Fosse”. În același timp, există un sentiment de teamă și o ambivalență puternică. Acest lucru se regăsește ulterior în opera sa dramatică, în care el poate să utilizeze pauzele și întreruperile pentru a exprima această incertitudine și, mai mult, pentru a le încărca cu emoție. În piesele sale, suntem confruntați cu cuvinte sau acțiuni care par incomplete, o lipsă de rezoluție care continuă să preocupe mințile noastre.
Piesa “Natta syng sine songar” (1998; “Nightsongs”, 2002) reprezintă o dilemă prelungită și nerezolvată în care impulsul femeii de a pleca cu un bărbat nou este constant contracarat de un contra-impuls – un “da” calificat cu cuvântul cheie “dar”. Bărbatul pe care l-a abandonat ajunge să-și ia viața, în timp ce noul ei iubit dispare din vedere. Este fără îndoială curajul lui Fosse de a se deschide incertitudinilor și anxietăților vieții de zi cu zi care stă la baza recunoașterii extraordinare pe care a primit-o din partea publicului larg.
Încă de la începutul piesei “Namnet” din 1995 (“The Name”, 2002), suntem puși în fața unei situații cotidiene pline de emoții. O fată tânără și însărcinată așteaptă tatăl copilului nenăscut, care a întârziat. Tensiunea este imediat construită aici din cauza acestei senzații de incertitudine și a propozițiilor fragmentate rezultate din ea. Aceste întreruperi creează, de asemenea, o prăpastie între dorința fetei de o nouă viață cu copilul ei și anxietatea că a fost abandonată de tată.
Ceva similar se întâmplă în lucrarea sfâșietoare “Dødsvariasjonar” (2002; “Death Variations”, 2004), o piesă într-un singur act despre o fată care se sinucide, povestită invers de la momentul morții ei. Este scrisă în enunțuri scurte și întrerupte, livrate de șase personaje fără nume din diferite generații, atât vii, cât și morți.
Sursa foto: Nobel Prize/Facebook.com