Hristos a înviat! Sărbătoarea învierii Domnului a fost aşteptată în biserici de credincioşi

Share

Milioane de români au fost aseară să ia lumină. Fie la mănăstiri, fie în biserica din cartier, cei mai mulţi dintre ei au rămas să asculte şi slujba Învierii Mântuitorului şi să sfinţească bucatele pentru masa din prima zi de Paşti.

În toate colţurile ţării, credincioşii au umplut bisericile şi mănăstirile pentru a asculta Slujba Învierii Domnului.

Mii de oameni au mers pe dealul Mitropoliei la Slujba oficiată de Patriarhul Daniel.

Lumina Învierii a fost dusă noaptea trecută și pe o platformă de foraj din Portul Constanța Sud – Agigea. Arhiepiscopul Tomisului a urcat cu o nacelă la 120 de metri înălțime și a dus lumină celor 50 de muncitori care petrec Paștele departe de familii.

Sute de credincioşi au mers şi la mănăstirea Văratec. Iar la Sinaia, curtea mănăstirii a fost neîncăpătoare. Localnicilor li s-au alăturat şi turiştii care au mers să ia lumină şi să petreacă Paştele la poalele Bucegilor.

Cu toate că slujba de Înviere s-a terminat azi dimineaţă spre ora 4, mulţi creştini s-au mobilizat şi au venit şi la slujba de duminică, numită şi a doua Înviere.

foto credit: basilica.ro, Raluca Ene

The post Hristos a înviat! Sărbătoarea învierii Domnului a fost aşteptată în biserici de credincioşi appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri