Despre Enescu, jupuit de viu…

Share

A apărut pe YouTube trailerul filmului “Enescu, jupuit de viu”. Precedat de un afiș inspirat, propunând privitorului o dublă schiță de portret, un geniu îndrăgostit de o prințesă capricioasă care, totuși, își  învinge mândria și declară că: “văpaia acestei fericiri ardea clară și pură ca o făclie de altar”.

Regizorul Toma Enache creatorul ambițios  care și-a ales ca titlu de onoare sloganul  “nu sunt faimos dar sunt aromân” a zguduit lumea filmului din întreaga lume cu tulburătoarea dramă “Între chin și Amin”, a ales să prezinte în toamna lui 2024 o premieră al cărei subiect, în mod cert,  va genera dezbateri aprinse, va face să curgă râuri de cerneală. I-a pus un titlu incitant, “Enescu, jupuit de viu”. Și-a asumat regia și scenariul. Studiind puțin biografia celui alintat în copilărie Jorjac vom afla că: “dacă  astăzi sunt un bărbat hipersensibil, un fel de jupuit de viu, explicația cred că trebuie căutată în copilăria mea” . El care avea oroare de jocurile brutale și o repulsie totală față de zgomot, de vulgaritate pentru că “a trăi, a respira, a gândi, toate acestea le-am făcut prin muzică”, avea să se confrunte în viața reală cu cruzimea unei patimi devoratoare. Ars de suferință a plecat în eternitate vegheat doar de un cățel. Declarase în anii senectuții : “Nu mai aștept fericirea, nu o mai caut” . Temerară încercare are de înfruntat Toma Enache! Un film despre genialul compozitor român, Enescu, care la maturitate, în plină celebritate s-a definit ca fiind: “cinci într-unul: compozitor, dirijor, violoncelist, pianist și profesor”, Enescu despre care Yehudi Menuhin declara cu emoție și respect : ”Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria țară, o țară de inegalabilă frumusețe “.

Filmul “Enescu, jupuit de viu“ e gata de premiera din toamnă.  Acum este prezent la ediția cu numărul 77 a Festivalului de la Cannes la secțiunea “Marche du film”. Revenim la trailer. O distribuție care se potrivește “mănușă” cu imaginile foto păstrate din epocă îl are în rolul principal pe actorul Mircea Dragoman, în parteneriat  cu actrița Theodora Sandu (ea o întrupează pe prințesa Maria-Maruca Cantacuzino). Partea muzicală a peliculei, este o altă provocare propusă spectatorilor de regizorul de film Toma Enache … Un film de epocă pe care îl așteptăm cu interes și, de ce nu, cu justificată emoție, va fi o întâlnire, în timp, cu cel mai important muzician român.

Ultimile Stiri

Alte Stiri