„Zilele Porţilor Deschise” la BNR

Share

Banca Naţională a României organizează, în zilele de 18 şi 19 aprilie, a patra ediţie a evenimentului „Zilele Porţilor Deschise”, mai multe sucursale şi agenţii ale BNR din teritoriu fiind deschise pentru public. În cele două zile, în intervalul orar 11:00 – 19:00, vor fi organizate tururi ghidate pentru publicul larg în Palatul Vechi al Băncii Naţionale a României din Bucureşti, fără programare prealabilă, pentru a marca 144 de ani de la înfiinţarea instituţiei. De asemenea, în premieră, vizitatorii vor putea admira şi exponatele din cadrul expoziţiei temporare „Avram Iancu. Omul. Eroul. Legenda”, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea eroului naţional. Expoziţia este realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional Militar Regele Ferdinand I, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj-Napoca şi Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale ale României. Publicul interesat va avea acces la spaţiile bogat decorate ale Palatului Vechi al băncii din Str. Lipscani nr. 25 (inclusiv la sala Consiliului de Administraţie şi vechiul cabinet al Guvernatorului), va afla informaţii inedite despre istoria noastră instituţională de la ghizii Muzeului BNR, va admira cele mai importante obiecte expuse în cadrul Muzeului şi va putea să atingă unul dintre preţioasele exponate – un lingou din aur.

Tot în perioada 18-19 aprilie, mai multe sucursale şi agenţii din teritoriu ale Băncii Naţionale a României vor fi deschise pentru public, în acelaşi interval orar. Acestea sunt: Sucursala Regională Cluj, Sucursala Regională Constanţa, Sucursala Regională Dolj, Sucursala Regională Iaşi, Sucursala Regională Timiş, Agenţia Argeş, Agenţia Brăila, Agenţia Buzău, Agenţia Gorj, Agenţia Maramureş, Agenţia Mureş, Agenţia Prahova, Agenţia Sibiu, Agenţia Suceava

La Constanța, publicul larg va avea acces în sediul Sucursalei regionale a Băncii Naționale a României, situat în Piața Ovidiu, Str. Revoluției din 22 decembrie 1989 nr. 1, în intervalul orar 11:00 – 19:00 (ultimul grup de la ora 18:30). Vizitele se vor face în grupuri de maximum 20 de persoane, iar durata unui tur ghidat va fi de aproximativ 30 de minute. Ca o atracție a acestei ediții, cei interesați vor putea vizita expoziția „Istoria bancnotei de 20 de lei“ găzduită în această perioadă. Expoziția cuprinde bancnote de 20 de lei emise de-a lungul timpului, începând cu biletele ipotecare din 1877 până la bancnota de 20 de lei cu Ecaterina Teodoroiu (prima bancnotă cu personaj feminin) pusă în circulație în 2021

Ultimile Stiri

Alte Stiri