Alarmă aeriană în Ucraina, unde s-a înregistrat un val de atacuri cu rachete rusești asupra capitalei Kiev și a mai multor orașe printre care Odesa, Harkiv și Liov. Imagini cu un puternic impact emoţional.
Forțele ruse afirmă că au doborât două avioane de vânătoare ucrainene SU-25 și au interceptat drone și rachete. Potrivit Kievului, numai în ultima zi au avut loc peste 40 de lupte pe front, iar forțele sale aeriene au atacat depozite de muniție, sisteme de artilerie și alte ținte. Asaltul rusesc cu rachete are loc la câteva zile după ce forțele ucrainene au distrus, tot cu arme ghidate, o importantă navă militară rusească din Crimeea.
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a lansat în jur de 110 rachete asupra Ucrainei noapte trecută, în ceea ce Kievul a descris drept unul dintre cele mai masive baraje de rachete trase după mult timp şi care au făcut cel puţin 16 morţi, relatează vineri agenţiile DPA şi Reuters.
„Astăzi, Rusia a folosit aproape orice tip de armă din arsenalul ei”, a scris el pe canale de social media. „Au fost trase în total aproximativ 110 rachete împotriva Ucrainei, majoritatea fiind doborâte”, a adăugat el.
Mai mulţi oameni au fost ucişi şi răniţi în atacurile care au lovit oraşe din toată Ucraina, a mai spus Zelenski, dar el nu a oferit cifre precise.
O maternitate, facilităţi educaţionale, un centru comercial şi o clădirile rezidenţială cu mai multe etaje au fost printre locurile lovite, a precizat Zelenski.
Rusia a vizat Ucraina cu 158 de drone şi rachete în timpul nopţii trecute, în cel mai mare atac aerian al ei de la începutul invaziei la scară largă, vizând infrastructura critică, industria şi instalaţiile militare, a anunţat la rândul său armata ucraineană, citată de Reuters.
Apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât 27 de drone şi 87 de rachete de croazieră, a scris şeful armatei ucrainene pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
A fost „cel mai masiv atac din aer”, a adăugat şeful forţelor aeriene.
Rusia a declanşat vineri cel mai mare atac cu drone şi rachete asupra Ucrainei din ultimele luni, ucigând 16 persoane şi rănind cel puţin 60 la Kiev, în sudul, vestul şi estul ţării, au anunţat la rândul lor mai mulţi oficiali, citaţi de Reuters.
Zeci de oameni au fost răniţi şi pagube raportate la o maternitate din oraşul Dnipro (centru), precum şi la clădiri din oraşul Lvov (vest), în portul din sud-est Odesa şi oraşul Harkov (est).
În regiunea Lvov, care se învecinează cu Polonia, impacturi au fost confirmate la o infrastructură critică, a declarat biroul preşedintelui, refuzând să spună care dintre ele.
„Inamicul a vizat infrastructură socială şi critică”, a spus prim-ministrul Denîs Şmîhal.
Forţele aeriene au declarat că Rusia a folosit rachete hipersonice, de croazieră şi balistice, inclusiv unele extrem de greu de interceptat.
Loviturile Rusiei care au făcut vineri cel puţin zece morţi şi 70 de răniţi în Ucraina ilustrează „oribila realitate” pe care o trăieşte această ţară, a reacţionat la rândul său coordonatoarea umanitară a ONU pentru Ucraina, Denise Brown, citată de France Presse.
„Pentru poporul ucrainean, acesta este un nou exemplu inacceptabil al oribilei realităţi cu care se confruntă”, a scris ea pe reţeaua socială X (fostă Twitter), condamnând ferm „un val de atacuri de ură asupra zonelor populate din Ucraina”.
Mai multe oraşe din Ucraina, printre care Kievul, vizate de lovituri aeriene ale Rusiei
The post Zelenski: Rusia a tras 110 rachete asupra Ucrainei noaptea trecută. Au fost lovite mai multe orașe printre care Odesa, Harkiv și Liov appeared first on tvrinfo.ro.