First News

Votați Adevărul! Dacă îl credeți pe regizorul Andrei Șerban

Oedip, premiera anului 2024 la teatrul Bulandra. O afirmație confirmată  pe zi ce trece … după ce premierele prezentate la teatrele din București sau din provincie se aliniază “cu zecile”  la judecata publicului. Creatorul spectacolului este nimeni altul decât regizorul Andrei Șerban, un artist “uriaș” care a marcat arta teatrului contemporan, montând spectacole în toate marile teatre ale lumii. E cetățean român  și american. Născut dintr-o mamă grecoaică (profesoară de limba română) și-a început parcursul de excelență în România unde revine, aș zice obsesiv și în acest secolul XXl, tot cu o provocare. Cu piesa “Oedip” adaptarea realizată de regizorul britanic Robert Icke după tragedia lui Sofocle “premiantul“  societății grecești din anul 471 îHr. Andrei Șerban păstrează  încă aerul  avangardei newyorkeze din anii de început ai emigrației dar nu a pierdut nimic din visul de adolescent de a căuta cu obstinație o altă realitate. Pe care a găsit-o devreme, dincolo de cortina teatrului, “dus de mână” de profesorii Ion Finteșteanu și Sanda Manu. Un actor și o regizoare  cărora le datorează după cum mărturisește “totul”. Revenim  la piesa care se potrivește “mănușă” spiritului zbuciumat și dornic de experimente  al creatorului de teatru, Andrei Șerban  cel care a marcat în 1990 cu “Trilogia antică”  la Teatrul Național din București o nouă formulă de aducere în prezent a capodoperelor antichității. Folosind cu succes “forța” incantatoare a silabelor din limba greacă. Andrei Șerban a ales piesa “Oedip” și ,surpriză, suntem martorii la timpul prezent al unui final de campanie electorală, trăind ultimele ceasuri înainte de anunțul așteptat de un întreg electorat. Dar, viitorul președinte se numește Oedip, mama biologică și soția care  i-a dăruit copii este Iocasta și ucisul tată,  tiranul Laios . Fără sunetul gong-ului și cortina de pluș, intrăm “abrupt” în conferința de presă a viitorului prezidențiabil. Intr-un decor care participă la desfășurarea acțiunii, e un “crescendo” aiuritor, care face simțită  prezența scenografei Carmencita Brojboiu  “gând la gând” cu regizorul.

Compun  împreună un spațiu de joc funcțional la maximum, plin de o mare  încărcătură emoțională. Pe un panou mic, luminos, aprins în stânga scenei, sus, secundă cu secundă cele două ore și jumătate ale reprezentației se scurg sub ochii noștri, făcându-ne conștienți de trecerea timpului și de apropierea de momentul final presimțit dar nedorit. Andrei Șerban a rămas un admirator al lui Bertholt Brecht regizorul – dramaturg german care a obligat spectatorul să privească critic scena, să nu se identifice cu acțiunea. Cine este “Oedip” care vine îmbrăcat în costum modern “la patru ace”, schimbă pantofii cu adidași de firmă, face sex în fața noastră și nu se sfiește să-și mărturisească cele mai intime trăiri și frământări? Un politician modern decis să meargă cu orice preț în căutarea Adevărului. O tragedie modernă care calchiază un subiect celebru complexul lui Oedip care a îmbogățit cultura universală, transgresând inclusiv analizele freudiene.

Trupa de actori evoluează cu abilitate într-un decor modern în care light -design-ul orbește cu flash-uri neașteptate, sonorul zgârie auzul cu bubuiturile furtunii  prezentă dincolo de ferestrele  închise, timpul și spațiul se încarcă cu  siluete de păsări negre care se rotesc amețitor peste tot și toate. Un fior rece străbate spre sală când, pe un ecran de fundal apare un vultur flămând,  sfâșiind în prim plan carnea însângerată a pradei. E o completare a  atmosferei spectacolului, dialogul se tensionează din te miri ce, vocile interpreților ating valori insuportabile. Totul la maximum, fără momente de relaxare, fără tăceri tămăduitoare. Emoții exprimate la cote nemăsurabile,  crize de isterie alături de “secvențe” carnale fierbinți într-un tablou “vivant”  moment să completeze  amintiri ce se vor șterse pentru totdeauna, din memoria personală sau colectivă. La ce bun să fie dezvăluit  Adevărul gol-goluț? Intrebarea leit -motiv a piesei rămasă fără răspuns. Patima cu care actrița Cerasela Iosifescu încarcă personajul Iocastei (mamă incestuoasă și soție ambițioasă și dominatoare)  e copleșitoare, o face să “ardă”, aducând în prezent ecouri ale celebrelor tragediene. Profesorul de actorie Andrei Șerban i-a ghicit și exploatat corect resursele artistice. Partener pe măsura tragediei trăite este Oedip de care o leagă nevăzute și neștiute liane care o vor ucide până la final. Oedip ia chipul și asemănarea actorului Vlad Zamfirescu atent la tot ce mișcă în preajma lui, tolerant în toate situațiile, acceptând dreptul la iubire chiar în cazul fiului gay. E un actor de compoziție  care a intrat, cu ușurință în rol, s-a simțit dorința lui de a se lepăda poate, de propriile scorii. Are știința dialogului cu partenerii, e firesc în reacții, nu lasă impresia că se confruntă cu un rol greu. Vlad Zamfirescu face, fără cusur, un rol greu. In distribuție o descoperim pe Manuela Ciucur în  rolul unei femei de vârsta a treia, mama Merope care și-a dorit cu ardoare să-și îndeplinească menirea de femeie născătoare de prunc ! In ciuda faptului că zeii, Dumnezeu, destinul i-au fost potrivnici. E încă sexy, plină de energie pozitivă, Manuela Ciucur rămâne o desăvârșită profesionistă care-și asumă, stagiune după stagiune partituri complexe. Există în economia dramei un martor al accidentului care a dus la moartea lui Laios, cel care,  alături de șoferul (interpret Lucian Ifrim) a păstrat secretul care putea fi, decenii de-a rândul obiectul unui șantaj “la vârf”. Cori își conservă  în “hainele” actorului Adrian Ciobanu duplicitatea  unui caracter flegmatic. E la final de carieră,  e pensionabil dar nu simte nevoia să-și descarce sufletul de păcatul tăinuirii. Un alt personaj celebru al capodoperei lui Sofocle, Creon ne face să-l descoperim pe Andi Vasluianu care “rimează“ decent cu partitura. Un personaj aparte, oarbă, Tiresias oferă  actriței Ana Maria Macaria oportunitatea unui rol aparte, își recită în limba greacă Profeția cumplită, timbrul vocii înfioară prin sonoritate. Ea știe cum se va încheia pentru Oedip noaptea aflării adevărului și-l avertizează, bătând cu toiagul în podea. Nu e singura, apropiații îl persuadează să renunțe la această “cercetare”  în trecut pentru că prețul e prea mare. Două ore și treizeci de minute, ceasul improvizat se stinge, tragedia a luat sfârșit urmează câteva clipe de întuneric, se cere publicului tăcere, nu sunt binevenite aplauzele. Trupa de actori  vine la marginea scenei, toți interpreții se aliniază cu Oedip în mijlocul lor, singurul care ne privește în față, sau înainte în viitor, poate vrea să însuflețească sloganul electoral “Votați adevărul!” Rămâne  nerostită întrebarea “care adevăr, al cui adevăr sau mai bine zis, cui îi folosește adevărul acela ? In folclorul nostru circulă o vorbă: “Ce ți-e scris în frunte ți-e pus”. Se stinge ropotul de aplauze , a luat sfârșit un spectacol excepțional, o creație a unui regizor care  știe să facă o echipă să rezoneze exact cu gândul lui artistic cel mai profund: să găsească  împreună cu actorii “această viață invizibilă de dincolo de cortina scenei de teatru“, să-și împlinească năzuința spre altceva !” Și-a împlinit dorința și ne-a demonstrat că “lumea modernă are nevoie de miturile ei străvechi pentru a se regăsi cu adevărat“.

Exit mobile version