VIDEO Prințesa Kate, bolnavă de cancer, din nou în public la parada organizată cu ocazia zilei oficiale a regelui Charles al III-lea, Trooping the colour

Share

Mii de britanici şi turişti din toată lumea au participat la parada organizată cu ocazia zilei oficiale a regelui. Trooping the colour –  a avut anul acesta o semnificaţie aparte şi a reprezentat, totodată, o ocazie de bun venit în cinstea regelui Charles al III-lea şi, mai ales, în cinstea prinţesei Kate, în contextul în care ambii au stat departe de ochii publicului din motive de sănătate.

Îmbrăcată în alb, prinţesa Kate şi-a făcut apariţia la Palatul Buckingham însoţită de prinţul William şi cei trei copii.

A participat la paradă în trăsură şi a putut fi admirată de toţi cei prezenţi.

Oameni de toate vârstele au venit special pentru a urmări desfăşurarea de forţe, în ciuda ploii care şi-a făcut prezenţa spre finalul evenimentului.

Momentul culminant a fost, ca în fiecare an, apariţia familiei regale la balconul Palatului Buckingham, în uralele şi aplauzele celor prezenţi.

Trooping the Colour este un spectacol militar, în cadrul căruia 1.400 de soldaţi, 400 de muzicieni şi 200 de cai defilează pe străzile Londrei. Parada are loc în centrul capitalei şi marchează ziua de naştere oficială a monarhului britanic, potrivit TVR Info.

Ultimile Stiri

Alte Stiri