VIDEO Cum arată spitalul din China, construit în zece zile

Share

Spitalul Huoshenshan şi o altă instituţie medicală, care urmează să fie inaugurată săptămâna aceasta, au fost construite în regim de urgenţă în Wuhan, oraşul unde a fost descoperit noul coronavirus, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Majoritatea celor 11 milioane de locuitori din oraş nu au voie să părăsească zona.

Armata chineză a trimis 1.400 de doctori, asistente şi personal auxiliar pentru a îngriji pacienţii la spitalul din Wuhan, a relatat agenţia oficială chineză Xinhua, citată de Mediafax.

Spitalul, cu o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, a fost construit de 7.000 de muncitori în doar zece zile.

Clădirea are un sistem de ventilaţie specializat, numeroase saloane pentru izolare şi 30 de saloane de terapie intensivă, potrivit cotidianului guvernamental Yangtze Daily.

Doctorii de la noua unitate medicală din Wuhan pot comunica prin intermediul unui sistem video cu experţi de la spitalul central al armatei chineze, cu sediul la Beijing.

Autorităţile medicale chineze au anunţat luni dimineaţă că numărul total al deceselor cauzate de noul coronavirus se ridică în prezent la 361. Alte peste 17.000 de persoane au fost infectate cu acest virus.

La nivel mondial, peste 20 de ţări au raportat peste 130 de cazuri de infecţie cu acest virus. Cele mai multe dintre aceste persoane călătoriseră recent la Wuhan sau în alte zone din provincia Hubei sau erau turişti chinezi.

Ultimile Stiri

Alte Stiri