Un pacient american a utilizat în premieră asistentul virtual Alexa, dezvoltat de Amazon, folosind un implant cerebral

Share

Un bărbat de 64 de ani care suferă de scleroză laterală amiotrofică, o boală neurodegenerativă, a reuşit doar prin intermediul gândurilor, datorită unui implant cerebral, să utilizeze sistemul Alexa, asistentul virtual creat de Amazon, a anunţat luni într-un comunicat de presă compania Synchron, care a conceput acel dispozitiv, relatează AFP.

„Să fiu în măsură să stăpânesc aspecte importante din mediul în care mă aflu şi să controlez accesul la divertisment sunt acţiuni care îmi redau independenţa pe care am pierdut-o”, a declarat Mark, citat în acelaşi comunicat, care nu dezvăluie numele său de familie.

Pacientul s-a declarat încântat de „integrarea tehnologiei inteligente cu BCI-ul său”, care reprezintă o interfaţă creier-computer, un dispozitiv ce asigură comunicarea între creierul uman şi diverse aparate.

「 Synchron BCI to integrate with Alexa 」

controlling of smart-home appliances hands-free is enabled through “tap-to-alexa” amazon fire tablet

– device by @synchroninc is minimally invasive, implanted endovascularly (like stents, through blood vessels)
– user, Mark, a… https://t.co/9hZZ4OFyma pic.twitter.com/5YgVs0TX1U

— Pavel Larionov (@pa1ar) September 17, 2024

În acest fel, el a putut să controleze prin intermediul gândurilor asistentul virtual Alexa cu ajutorul unei funcţii a tabletei sale Fire (produsă de Amazon), a explicat compania Synchron, precizând că pacientul a putut să selecteze opţiuni pre-instalate, cum ar fi aprinderea sau stingerea luminilor, realizarea de apeluri video, redarea unor înregistrări muzicale, lectura unor cărţi pe Kindle (un e-reader dezvoltat de Amazon) şi chiar să facă cumpărături pe site-ul acestui gigant din sectorul comerţului electronic.

„Fără să îşi utilizeze nici mâinile, nici vocea”, au insistat reprezentanţii companiei Synchron.

Tom Oxley, patronul şi fondatorul Synchron, consideră că sistemul BCI formează „o pasarelă între neurotehnologie şi tehnologia pentru publicul larg, oferindu-le persoanelor paralizate posibilitatea de a-şi recăpăta controlul asupra mediului în care se află”.

Aparatul este implantat într-un vas de sânge aflat la suprafaţa cortexului motor, fiind introdus în corpul uman prin vena jugulară în cadrul unei operaţii endovasculare minim invazive, au explicat reprezentanţii companiei Synchron.

Domeniul implanturilor cerebrale se află în plin avânt. Companiile din acest sector lucrează în această perioadă în special pentru a le permite pacienţilor paralizaţi să controleze computerele prin intermediul gândurilor, redându-le astfel, de exemplu, capacitatea de a scrie. Preluare: Agerpres

The post Un pacient american a utilizat în premieră asistentul virtual Alexa, dezvoltat de Amazon, folosind un implant cerebral appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri