Un medic din SUA descrie episodul colapsului respirator la primul său pacient cu coronavirus

Share

Un doctor de la un spital din New Orleans a relatat pentru Propublica șocul pe care l-a trăit în clipa în care a primit primul pacient infectat cu Covid-19, aflat în stare gravă. Ulterior, șocul s-a multiplicat, pe măsură ce tot mai mulți pacienți au început să curgă spre secția de terapie intensivă.

Mulți dintre pacienții în stare gravă sunt relativ tineri, în plaja de vârstă de 40-50, cu probleme de sănătate preexistente minore.

Medicul se simte însă copleșit și uluit de manifestarea violentă a infecției, ca și de viteza cu care starea oamenilor se degradează. Din zecile de pacienți internați pe secția sa, amenajată pentru primirea cazurilor de coronavirus, aproximativ o treime au ajuns pe ventilatoare.

Urmărind știrile, știam că va fi rău, dar ne ocupăm de gripă în fiecare an, așa că mă gândeam: Ei bine, probabil că nu este chiar mult mai rău decât gripa. Însă văzând la fața locului pacienții cu COVID-19 mi-a schimbat complet perspectiva pentru că este mult mai înfricoșător”, explică medicul.

La început, bolnavii au nevoie de un minim suport de oxigen, dar minim. Apoi, dintr-o dată, starea lor se înrăutățește grav și sistemul respirator intră în colaps. La fel și activitatea cardiacă: înregistrează creșteri și descreșteri bruște.

Potrivit Universul.net, plămânii bolnavilor care trec prin așa ceva se umplu cu lichid, iar radiografiile arată foarte rău: întregul plămân este practic inundat. La pacienții cu aceste simptome, rata mortalității explodează, ajunge undeva la 40%.

Foto: sciencedirect.com Plămâni afectați de COVID-19

Tipul acesta de sindrom care afectează respirația nu este atipic, însă noutatea în cazul bolnavilor de Covid-19, este că totul se petrece cu mare viteză.

Plămânii ajung să arate ca o sticlă albă măcinată, uneori de un alb, tocmai pentru că se umplu cu atât de mult fluid acolo unde în mod normal ar fi trebuit să fie doar aer.

Menținerea în viață a pacienților infectați cu coronavirus ajunși în situația respectivă, testează practic limitele aparatelor existente.

Din experiența mea, acest nivel de severitate (a colapsului respirator) este tipic mai degrabă pentru cineva aflat la limita înecului, în ai cărui plămâni a ajuns o cantitate mare de apă murdară. Sa pentru cei gazați. Nu am văzut niciodată un microorganism sau un proces infecțios care să provoace atât de rapid deteriorarea acută a plămânilor. Asta m-a șocat cu adevărat”, mai explică medicul citat de Propublica.

Acesta dă exemplul unui pacient relativ tânăr. „M-a surprins prima dată cât de diferit a fost când am văzut că primul meu pacient cu coronavirus evoluează prost. Am zis că asta nu e gripă. Secreții roz, spumoase îi ieșeau din tubul și din gură”, povestește doctorul. Deși era intubat și ventilat, omul continua să se chinuie pentru a respira”.

Ultimile Stiri

Alte Stiri