First News

Un elev de la un liceu din Lupeni a fost prins cu un pistol cu bile. El ar fi cumpărat arma cu 500 de lei

Anchetă extinsă la un liceu din municipiul Lupeni, din Valea Jiului, după ce un adolescent în vârstă de 17 ani, a fost prins în şcoală cu un pistol cu bile. Elevul de clasa a X-a ascunsese arma în bancă, sub cărți. Chestionat de politişti, băiatul a declarat că a cumpărat pistolul de pe internet cu 500 de lei. 

”Ca urmare a efectuării unei razii în municipiul Lupeni, poliţiştii Biroului Ordine Publică au identificat, într-o sală de clasă a unui liceu, un elev în vârstă de 17 ani care deţinea (în bancă, mascat sub cărţi) un pistol cu gaz şi 9 proiectile tip bilă. Acesta a declarat a introdus pistolul în sala de clasă întrucât intenţiona ca, după orele de curs, să îl ducă unei persoane pentru a efectua o lucrare de întreţinere”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Pistolul a fost ridicat de poliţişti şi urmează a fi expertizat de către specialiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Hunedoara, în funcţie de concluziile cărora urmează a se lua măsurile legale. Din primele informaţii reiese că este vorba, cel mai probabil, despre o armă neletală, nesupusă autorizării.

Cea mai recentă activitate preventivă a poliţiştilor la acel liceu a avut loc în 7 martie.

The post Un elev de la un liceu din Lupeni a fost prins cu un pistol cu bile. El ar fi cumpărat arma cu 500 de lei appeared first on tvrinfo.ro.

  

Exit mobile version