“După atacarea Ucrainei de către Rusia, Europa nu a cedat șantajului Kremlinului și a reușit să se debaraseze de resursele energetice rusești, deși la un preț ridicat. Beneficiarii redistribuirii din piața de energie nu au fost doar China și India, ci în primul rând Turcia. Recep Tayyip Erdogan speră să facă din țara sa unul dintre cei mai influenți jucători de profil, dar îi poate pune bețe în roate un rival neașteptat, Cipru, unde se apropie alegerile prezidențiale și de care depinde acum viitorul marelui joc energetic “, scrie economistul rus Vladislav Inozemțev, într-o analiză pentru The Insider.
Publicăm integral analiza lui Inozemţev:
De la sfârșitul anului 2022, schimbările tectonice de pe harta energetică a Europei, produse după atacul rusesc asupra Ucrainei, au devenit evidente. Uniunea Europeană nu numai că a încetat să depindă de petrolul și gazele rusești, dar a făcut și lobby pentru un plafon de prețuri, ceea ce a diminuat cotațiile sortimentului Ural la un nivel fără precedent de 50% din sortimentul Brent. Prin interzicerea folosirii cărbunelui, petrolului și (din 5 februarie) a produselor petroliere rusești, Europa a provocat o redistribuire a pieței, care are perdanții și câștigătorii săi.
În 2022, principalul perdant a fost însăși Uniunea Europeană, care a trebuit să cheltuiască cel puțin 500 de miliarde de euro pentru a achiziționa resurse energetice la prețuri extrem de mari și pentru a subvenționa consumatorii naționali. Europenii au făcut miracole din perspectiva adaptării la noile condiții și au făcut față cu încredere încercării lui Putin de a îngheța Lumea Veche. Acum, mulți experți spun că iarna viitoare va fi mai grea decât actuala, dar acest lucru este îndoielnic – cel puțin, e aproape sigur că prețurile petrolului și gazelor din Europa nu vor repeta recordurile de anul trecut.
În ceea ce privește câștigătorii, aici imaginea pare mai colorată. În primul rând, putem aminti China, care acum îi poate dicta de una singură Rusiei prețurile la cărbunele și gazele din zăcămintele Siberiei de Est; China a primit și continuă să primească petrol în condiții preferențiale (reducerile de preț din ultimele luni au ajuns la 13 dolari pe baril în comparație cu combustibilul din Arabia Saudită). În următorii ani, China are toate șansele să rămână cel mai mare cumpărător de resurse energetice rusești, pe toate tipurile acestora.
Un alt beneficiar al conflictului ucrainean este India, care în decembrie 2022 a cumpărat de 33 de ori mai mult petrol rusesc decât cu un an în urmă și a atras livrări din Rusia la aproape un sfert din totalul importurilor sale: pe parcursul anului, prețurile medii au înregistrat niveluri cu 25-30 USD/baril mai puțin decât cotațiile Brent. Mai mult, rafinăriile indiene au început deja să producă produse petroliere din petrol rusesc, pregătindu-se de livrarea lor în Europa.
Cu toate acestea, Turcia a devenit cel mai complex beneficiar:
- Aproape și-a dublat achizițiile de petrol rusesc.
- A devenit cel mai mare importator de gaze rusești până la sfârșitul anului trecut și cu siguranță va ocupa această poziție și în acest an.
- Cererea de tranzit de combustibil prin teritoriul său a crescut din cauza fricțiunilor ruso-kazahe din jurul Caspian Pipeline Consortium.
- Nu în ultimul rând, Kremlinul, în ciuda relației dificile cu Ankara, și-a asumat riscul de a-i propune președintelui Erdogan crearea unui hub de gaze în Tracia pentru transportul ulterior al combustibilului rusesc în Europa.
Toate acestea implică o transformare a Turciei într-o nouă superputere energetică, și nu doar la scară regională. Președintele Erdogan, care încearcă să-și proiecteze imaginea de lider al întregii lumi sunnite, urmărește îndeaproape schimbările din sfera energetică a Mediteranei.
În ultimii ani, Turcia și-a mărit rezervele dovedite de gaze din platourile Mării Negre și Mediteranei la 700 de miliarde metri cubi. Turcii se uită după zăcăminte în apele teritoriale ale Greciei și Ciprului. Încep să restabilească relațiile diplomatice cu Israelul și Egiptul, realizând importanța probabilă a acestor țări pe piața regională de gaze (volumul rezervelor din zăcămintele de gaze de pe platourile israeliene și egiptene depășește 3,2 trilioane de metri cubi).
În mod ideal, Erdogan ar visa să transforme Turcia într-un hub nu doar pentru marfa rusă, kazahă și azeră, ci și pentru gazele și petrolul din Orientul Mijlociu, înlocuind în esență Rusia, dacă nu în energie, atunci pe piața europeană a gazelor. Pentru a face acest lucru, autoritățile turce iau măsuri dure: ne putem aminti încercările de foraj în apropierea insulelor grecești, Cretei și a Kastellorizo; implicarea navelor de război pentru a escorta expedițiile de explorare a gazelor ENI și Total, din apele teritoriale ale Ciprului, și o serie de alte incidente care au avut o largă rezonanță în Europa.
În același timp, dividendele obținute de Ankara din medierea pașnică în conflictul ruso-ucrainean, precum și interesul principalelor puteri europene în obținerea acordului Turciei pentru extinderea NATO asigură (cel puțin deocamdată) un grad relativ ridicat de toleranță din partea Occidentului față de jocul turcesc din Mediterana. Până nu demult, această situație fusese susținută de poziția Ciprului, al cărui președinte, Nikos Anastasiadis, experimentat și rezervat în politica sa, a căutat să coexiste cu Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) recunoscută doar de Ankara și să continue „procesul de pace” sub egida ONU. Cu toate acestea, situația se poate schimba semnificativ în viitorul apropiat.