Trei kilometri până la capătul lumii

Share

Așteptarea a luat sfârșit: Trei kilometri până la capătul lumii regizat de Emanuel Pârvu, selectat anul acesta în Competiția Oficială de la Cannes – unde a primit premiul Queer Palm și ales să fie propunerea României la Premiile Oscar 2025, va avea premiera în cinematografe pe 11 octombrie. Filmul distribuit în România de Independența Film și FAMart va putea fi văzut în prima săptămână în peste 55 de cinematografe din 30 de orașe din țară, după cum urmează: București (Cinema City Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Cinema City Park Lake, Cinema City Sun Plaza, Cinema Elvire Popesco, Cinema Union, Cineplexx Băneasa, Cineplex Titan, Happy Cinema Vitantis, Hollywood Multiplex), Arad (Cinema City), Bacău (Cinema City, Happy Cinema), Baia Mare (Cinema City), Bistrița (Cinema Dacia, Happy Cinema), Botoșani (Cinema Unirea, Happy Cinema), Brașov (Cinema City, Cinema One), Brăila (Cinema City), Buzău (Cinema City, Happy Cinema), Cluj Napoca (Cinema Arta, Cinema City Iulius, Cinema City Polus, Cinema Victoria), Constanța (Cinema City Park, Cinema City Vivo, Centrul Cultural Jean Constantin), Deva (Cinema City), Drobeta Turnu Severin (Cinema City), Galați (Cinema City), Huși (Cinema Dacia), Iași (Cinema Ateneu, Cinema City), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Onești (Cinema Capitol), Piatra Neamț (Cinema City), Pitești (Cinema City, Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City AFI, Cinema City Shopping City), Râmnicu Vâlcea (Cinema City), Satu Mare (Cinema One), Sibiu (CineGold, Cinema Ion Besoiu), Sfântu Gheorghe (Cityplex), Suceava (Cinema City), Târgu Jiu (Cinema City), Târgu Mureș (Cinema City), Timișoara (Cinema City Iulius, Cinema City Shopping City, Cinema Timiș, Cinema Victoria), Turnu Măgurele (Cinema Flacăra) și Zalău (Cinema Scala). 

Premiera de gală a filmului va avea loc astăzi și va fi urmată de o petrecere organizată de Conceptual Lab, iar publicul se va putea întâlni, pentru început, cu echipa la proiecțiile de la Cinema Elvire Popesco (miercuri, 9 octombrie), Cinema Timiș (sâmbătă, 12 octombrie), iar duminică este programat un live Q&A cu regizorul pe paginile Cinema City România. 

Pe plan internațional filmul își continuă traseul festivalier. După premiera mondială din Competiția Oficială de la Cannes unde a fost distins cu Queer Palm, Trei kilometri până la capătul lumii a fost proiectat în selecțiile de la: Ierusalim (Premiul pentru cel mai bun regizor), Karlovy Vary, Sarajevo (Trofeul Festivalului pentru cel mai bun film și Premiul Cineuropa), Hamburg și urmează să fie arătat la BFI London sau Chicago IFF.  Premiera națională a avut loc la Cluj, în cadrul TIFF, iar la avanpremiera de la ANONIMUL filmul a fost văzut de peste 4000 de spectatori printre care și locuitorii din Sfântu Gheorghe – una dintre locațiile de filmare.

Filmul este produs de Asociația FAMart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și este finanțat de Publicis Groupe Media Bucharest, MMS Communications Romania, OTP Bank Romania, Conceptual Lab by Theo Nissim. Post-producția a fost asigurată de Chainsaw Europe Studio. 

 

Ultimile Stiri

Alte Stiri