Traficul rutier va fi deviat, începând din data de 19 septembrie, pe un segment al Bulevardului Expoziţiei pentru lucrări la Magistrala 6 de metrou, informează vineri Metrorex.
„Pentru activităţi de execuţie în cadrul contractului ‘Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6.1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie structură de rezistenţă staţii, galerii şi tuneluri. Lotul 1 – 1 Mai – Tokyo’, Metrorex anunţă devierea traficului rutier pe un segment al Bulevardului Expoziţiei. Măsura de deviere a traficului este programată să intre în vigoare la data de 19.09.2024, fiind impusă de planul de lucrări pentru viitoarea interstaţie de metrou ‘Expoziţiei – Piaţa Montreal’ de pe aliniamentul viitoarei linii de metrou M6, Secţiunea Sud. Traficul va fi deviat conform planului aprobat prin Avizul IGPR – Direcţia Rutieră. Orice modificare ulterioară va fi anunţată printr-o informaţie actualizată”, se spune într-un comunicat al companiei..
Devierea traficului şi semnalizarea rutieră în zona lucrărilor vor fi efectuate în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar managementul traficului va fi pus în aplicare în prezenţa reprezentanţilor Brigăzii Rutiere, la intervale orare convenite cu antreprenorul desemnat, cu cel puţin 72 de ore în avans, precizează documentul.
Lucrarea se va executa în două etape care vor presupune pendularea traficului de pe Bulevardul Expoziţiei cu asigurarea alternativă a minim unei benzi cu lăţimea impusă de prevederile legale, pentru fiecare sens de circulaţie. Traversarea pietonilor va fi asigurată pe la trecerile existente la capetele tronsonului de drum restricţionat.
Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional Otopeni. Pe un traseu de 14,2 km aceasta va cuprinde 12 staţii de metrou: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes naţional, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea reţelei de transport transeuropean (TEN-T).
The post Traficul rutier de pe Bulevardul Expoziţiei va fi deviat pentru lucrări la Magistrala 6 de metrou appeared first on tvrinfo.ro.