Tenis: Ucraina – România 1-0, în Billie Jean King Cup. Ana Bogdan a pierdut primul meci

Share

România este condusă de Ucraina cu 1-0, după ce jucătoarea de tenis Ana Bogdan a fost învinsă Lesia Ţurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0, vineri, în primul meci de simplu al întâlnirii de la Fernandina Beach (Florida), din calificările Billie Jean King Cup.

Ţurenko (34 ani, 42 WTA) s-a impus după două ore de joc.

Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA) a făcut un prim set bun, câştigat cu 6-3, dar apoi a fost dominată din ce în ce mai clar de adversara sa.

Românca a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 19-18, dar a comis şi mai multe erori neforţate în acest meci, 39-29.

Ţurenko se impusese în ambele partide directe cu Ana Bogdan, cu 6-1, 6-0 în 2011, în primul tur la Istanbul (ITF), şi cu 4-6, 6-3, 7-6 (20/18) în 2023, în turul al treilea la Wimbledon.

În al doilea meci de simplu de vineri, Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) o va întâlni în premieră pe Elina Svitolina (29 ani, 18 WTA).

Sâmbătă (19:00, ora României), în al treilea meci de simplu, Ana Bogdan o va înfrunta pe Svitolina, o altă confruntare în premieră, iar ultimul duel de simplu le va opune pe Jaqueline Cristian şi pe Lesia Ţurenko. Singura partidă directă dintre ele a fost câştigată de ucraineancă, în 2021, în sferturi la Linz, cu 5-7, 6-4, 6-1.

CITEȘTE ȘI: Tenis: Ucraina – România 2-0, în Billie Jean King Cup, după prima zi a competiției

Meciul de dublu le va opune pe gemenele Liudmila şi Nadia Kicenok şi pe tinerele Mara Gae/Anca Todoni.

Căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum şi pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.

CITEȘTE ȘI: Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep: E o provocare frumoasă pentru mine să o readuc pe Simona acolo unde merită să fie

Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, le cuprinde pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Ţurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubţeva (138 WTA la dublu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).

Meciul cu Ucraina, din calificările BJK Cup, va avea loc pe 12 şi 13 aprilie, la Racquet Park Drive din Amelia Island, Fernandina Beach (Florida/SUA).

România şi Ucraina s-au întâlnit de patru ori până acum, iar tricolorele conduc cu 3-1.

În 1997, România s-a impus cu 3-0, la Bari (Italia), în Grupa B a zonei Europa/Africa. În 1999, România câştiga cu 2-0, în Spania (Murcia), în play-off-ul zonei Europa/Africa. Singura victorie a Ucrainei datează din 2003, când învingea cu 2-1, la Estoril (Portugalia), în Grupa C a zonei Europa/Africa. Ultimul duel a avut loc în 2014, la Budapesta, România câştigând cu 2-0, în barajul de promovare al zonei Europa/Africa.

În noiembrie, România a învins Serbia cu 4-0, la Kraljevo, în baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a competiţiei, în timp ce Ucraina a trecut de Lituania cu 3-1, la Vilnius. Sursa: Agerpres

The post Tenis: Ucraina – România 1-0, în Billie Jean King Cup. Ana Bogdan a pierdut primul meci appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri