Sunt restricții de viteză pe calea ferată, trenurile ajung la destinație cu întârziere. Trenul de la Craiova a ajuns la București cu 75 de minute mai târziu

Share

Sunt restricții de viteză pe calea ferată. CFR a decis reducerea vitezei tuturor trenurilor aflate în circulație, fie ele de călători sau de marfă.

Încă de ieri, CFR Infrastructură a luat decizia să impună restricții de viteză, în condițiile în care temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius. Din cauza acestei situații, pe anumite tronsoane, la anumite intervale orare, trenurile sunt nevoite să circule cu viteză redusă, cu 20-30 km/h.

Un tren regio care urmează să sosească de la Craiova are deja 75 de minute de întîrziere în Gara de Nord, un altul care trebuie să vină de la Pitești înregistrează deja 40 de minute de întârziere.

Sunt probleme și cu linia care face legătura cu Aeroportul Henri Coandă din Otopeni. Pe linia spre aeroport, în această dimineață, un macaz a fost defect.

Cei de la CFR Călători avertizează că este posibil să apară întârzieri și mai mari, mai ales că la amiază temperaturile vor crește și mai mult.

Există și riscul ca instalațiile de aer condiționat din trenuri să nu funcționeze la parametrii optimi, mai ales în vagoanele vechi.

The post Sunt restricții de viteză pe calea ferată, trenurile ajung la destinație cu întârziere. Trenul de la Craiova a ajuns la București cu 75 de minute mai târziu appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri