Fiecare român are o datorie de peste 8 mii de euro, bani pe care nu i-a împrumutat singur, ci prin intermediul statului. Numai anul trecut peste 70 de miliarde de lei care lipseau din bugetul statului au fost luate pe credit şi s-au adăugat datoriilor mai vechi. Oficialii Băncii Naţionale spun că politicile fiscale ale Guvernului au majorat datoria statului şi au frânat creşterea economică.
Anul trecut statul s-a împrumutat masiv. În perioada ianuarie – noiembrie 2023 gaura de la bugetul de stat a sărit de 73 de miliarde de lei, cu peste 20% mai mult decat in aceeaşi perioadă din 2022.
MĂDĂLINA CHIŢU – jurnalist TVR: La final de 2023, fiecare român datora peste 8 mii de euro, bani împrumutați de stat. De peste 120 de ori mai mult decât acum aproape 3 decenii.
La finalul lunii noiembrie, deficitul bugetar ajunsese să reprezinte 4,64% din PIB, iar economiştii cred că 2023 s-a încheiat cu un deficit de aproape 6% din Produsul Intern Brut. Bani cheltuiți din imprumuturi, care se adaugă datoriilor anterioare.
ADRIAN MITROI – profesor în economie: Cea mai mare parte a acestor datorii sunt pentru refinaţarea celor vechi. Ni se pare că acest trai pe vătrai va merge la nesfârşit. Nu merge, pentru că vin la refinanţat marea majoritate a creditelor şi se refinanţează la dobânzi încă mari.
CRISTIAN POPA – viceguvernator BNR: Am avut reforme, dar deficitul a rămas ridicat şi relativ ridicat. Impactul depinde de tipul de măsuri fiscale care sunt luate. Dacă vorbim de tipul de măsuri fiscale de tipul de impozite pe venit, asta înseamnă consum mai redus, înseamnă bani mai puţini. Trebuie să pui frână fix când economia pune frână.
Atât experţii în economie, cât şi oamenii de afaceri spun că investiţiile sunt antidotul deficitului bugetar.
Prin telefon, Sterică Fudulea – secretar general CNIPMMR: E clar că dobânzile bancare nu vor scădea atât de repede, ceea ce înseamnă costuri foarte mari pentru mediul de afaceri. Ceea ce ne aşteptăm noi este ca banii din fondurile europene pe viitorul exerciţiul financiar să intre cât mai muzlt în economie astfel încât să observăm că este o creştere economică pe zona mediului de afaceri.
Românii simt deja că decontează împrumuturile făcute de stat în numele lor.
În 2024 cheltuielile statului vor creşte cu 48 de miliarde lei, iar încasările nu vor acoperi gaura din buget.
The post Statul a îndatorat fiecare român cu peste 8.000 de euro appeared first on tvrinfo.ro.