O unitate specială a GRU, serviciul rus de spionaj militar, recrutează cu ajutorul rețelelor sociale sabotori care să acționeze în Europa. Descoperirea a fost făcută de Centrul de Investigații Dossier, o organizație înființată de omul de afaceri rus Mihail Hodorkovski. În ultimea vreme, a crescut numărul acțiunilor anti-occidentale: de la incendierea unor clădiri și diverse acte de sabotaj, până la graffiti cu mesaje antisemite sau anti-NATO.
Ancheta celor de la Dossier aduce în prim plan mai mulți ofițeri ai GRU, unitate de informații a armatei ruse, care se ocupă de racolarea de sabotori cu ajutorul platformelor Telegram și TikTok.
Unii dintre cei manipulați de ruși au aruncat cockteiluri Molotov în Muzeul Ocupației din Riga, alții au organizat proteste anti-NATO sau au desenat steaua lui David pe diverse clădiri din Paris.
Cdor.(r.) Valentin Mateiu: Ceea ce apare nou este faptul că Rusia trece la metode pe care știm că, până acum, le făceau organizațiile teroriste. ISSIS folosea aceste mijloace de comunicare socială și așa radicalizau, așa recrutau.
Specialiștii în online spun că rușii profită de algoritmul rețelelor sociale și le folosesc mai mult pe cele nereglementate de Comisia Europenă.
Vizați sunt extremiștii din țările europene, care pot fi ulterior ușor manipulați de ofițerii GRU.
Cdor.(r.) Valentin Mateiu: În Vest avem diferite grupuri, de la stânga radicală, la dreapta radicală. Este elementul ideologic. Poate fi și elementul etnic. Pot fi alte elemente de nemulțumire. În Est ai postcomunism care s-a transformat în extremism.
Cristian China-Birta, specialist în online: Dacă vrei să faci rău pe acele platforme sociale, poți să faci. Pentru că, dacă rețeaua socială l-a văzut pe Vasile al nostru contra UE, prin mesaje, prin like-uri, prin conținuturi, ghici, îl dă ca potențial client rușilor.
În ultima vreme, Polonia a arestat mai mulți sabotori, dar și oameni care spionau pentru ruși.
Zilele acestea, serviciile ucrainene au anunțat că au descoperit o rețea a Moscovei, din care făceau parte 19 persoane, care puneau la cale acte de sabotaj în Europa. Erau vizate centre comerciale, benzinării, farmacii şi piețe.
The post Spionajul rusesc racolează sabotori pe internet appeared first on tvrinfo.ro.