Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA.
Instanţa nu a fost de acord ca Alfred Bulai să îşi părăsească locuinţa pentru a merge la un control medical şi nici să ia legătura cu Ioana Benga, fosta sa secretară de la SNSPA, relatează Agerpres.
Iniţial, Alfred Bulai a fost arestat preventiv pe 5 septembrie, însă a stat în arestul Poliţiei doar o săptămână, după ce Tribunalul Bucureşti a decis pe 12 septembrie să fie plasat în arest la domiciliu.
Motivarea judecătorilor: Alfred Bulai, pericol public. Profesorul ar fi încercat să influenţeze ancheta
Fostul profesor de la SNSPA este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
Ancheta a pornit de la o investigaţie jurnalistică realizată de site-ul Snoop. Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente, iar o parte dintre agresiuni ar fi avut loc în timpul unor cursuri de practică, organizate în zone rurale.
Cristian Pîrvulescu, despre cazul Bulai: Strategiile de manipulare despre care mi-a vorbit procurorul sunt incredibile
The post Sociologul Alfred Bulai, inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA, a primit încă 30 de zile de arest la domiciliu appeared first on tvrinfo.ro.