First News

Seară regală la Peleș, dedicată Franței și Germaniei. Distincţii pentru jurnaliştii TVR Lidia Voicu, Diana Ilica şi Claudiu Petringenaru

Castelul Peleş a găzduit o seară ca pe vremea Regelui Carol I. Au fost sărbătorite relaţiile diplomatice ale României, începute de Carol I, cu Franţa şi Germania. Mai multe personalităţi şi instituţii de la noi, din Franţa şi Elveţia au fost decorate de Majestatea Sa Margareta, printre care şi Stephane Bern, realizatorul emisiunii „Secret d’histoire” din Franţa, dar şi jurnalişti ai TVR.

În urmă cu 144 de ani, Carol I începea relaţiile diplomatice cu Franţa şi cu Germania, țara sa natală. Acestea au continuat până în zilele noastre, iar stră-strănepoata sa a onorat aceste legături diplomatice, subliniind în discursul Majestăţii Sale că astăzi Franţa şi Germania sunt printre cei mai importanţi parteneri ai României în Uniunea Europeană şi în NATO.

Majestatea Sa a vorbit despre actuala criză de securitate din Europa şi le-a mulţumit celor două ţări pentru operaţiunile de poliţie aeriană ale NATO deasupra României.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române: Aș dori să evidențiez în special inițiativele președintelui Emmanuel Macron de a promova o mai mare coeziune europeană în materie de securitate, precum și decizia importantă a Franței de săptămâna trecută de a încheia un tratat de securitate cu Republica Moldova. Sper că mulți dintre colegii noștri europeni vor călca pe urmele Franței în această privință. Doresc, de asemenea, să reafirm recunoștința noastră față de guvernul cancelarului Olaf Scholz și față de poporul german pentru că au dat un exemplu întregii Europe în furnizarea de sprijin economic și militar Ucrainei, în timp ce această țară continuă să reziste războiului de agresiune al Rusiei.

La rândul său, ambasadorul Germaniei a vorbit despre importanţa parteneriatului dintre cele două state şi a subliniat că ţara sa susţine aderarea României la spaţiul Schengen.

Peer Gebauer, Ambasadorul Germaniei în România: Ţările noastre sunt de mult timp parteneri UE şi aliaţi NATO. Cu toate acestea, războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei ne-a făcut să realizăm şi mai clar cât de important este acest parteneriat pentru securitatea noastră comună în Europa. Suntem recunoscători că avem România alături de noi ca prieten apropiat în aceste vremuri dificile.

Ambasadorul Franţei, Nicolas Warnery, a vorbit şi despre sprijinul oferit României pentru o aderare completă cât mai rapidă a acesteia la spaţiul Schengen.

Mai multe personalităţi şi instituții din România, Franța și Elveția au fost apoi decorate în Holul de Onoare al Castelului Peleș.

Printre ei, prezentatorul francez Stéphane Bern, realizatorul seriei „Secrets d’histoire”, iar trei distincţii regale au fost oferite jurnaliştilor TVR, Lidia Voicu, Diana Ilica şi Claudiu Petringenaru, pentru reportajele şi documentarele difuzate la emisiunea „Ora Regelui”.

The post Seară regală la Peleș, dedicată Franței și Germaniei. Distincţii pentru jurnaliştii TVR Lidia Voicu, Diana Ilica şi Claudiu Petringenaru appeared first on tvrinfo.ro.

  

Exit mobile version