Scandal la vârful puterii în Peru. Şase dintre cei 18 miniştri ai guvernului peruan, inclusiv cel de Interne, şi-au dat demisia. Gestul acestora vine în contextul în care Dina Boluarte, prima femeie preşedinte din această ţară, este anchetată pentru îmbogăţire ilicită legată de ceasuri Rolex.
Dina Boluarte se confruntă cu cereri de demisie pe fondul scandalului privind provenienţa unei colecţii de ceasuri Rolex. Ea este cercetată în contextul unei presupuse îmbogăţiri ilicite, în condiţiile în care nu poate dovedi cum a dobândit aceste obiecte de lux. În Vinerea Mare, zeci de polițiști și procurori i-au percheziționat casa și biroul în căutarea unor dovezi în acest caz.
DINO CARLOS CANO – avocat: Peru se află într-un moment în care încearcă să depăşească recesiunea, așa că acest scandal politic va avea consecințe economice și va afecta viziunea investitorilor străini.
Recent, jurnaliştii peruani au analizat nu mai puţin de 10.000 de fotografii cu Dina Boluarte și au ajuns la concluzia că deţine ceasuri de aproape 25 de mii de dolari. Concluzia acestora este că ceasurile Rolex au apărut după ce a preluat funcţia supremă în stat.
MARCO SIFUENTES – jurnalist: Am avut un indiciu de la o persoană curioasă care a cunoscut-o și care ne-a spus: „Are două ceasuri Rolex. Am întâlnit-o de două ori și, de fiecare dată, a avut un Rolex diferit”.
Dina Boluarte, în vârstă de 61 de ani, a dat asigurări că are „mâinile curate” şi că nu deţine niciun ceas scump.
DINA BOLUARTE – preşedinte Peru: Lucrez de la 18 ani. Ceea ce am este rodul eforturilor și muncii mele. Articolul (ceasul Rolex) este vechi, îl port doar ocazional.
Dina Boluarte a ajuns la putere la sfârşitul anului 2022, după destituirea şi arestarea preşedintelui de atunci, Pedro Castillo, al cărui vicepreşedinte era.
The post Șase miniștri din Peru au demisionat din cauza scandalului în care este implicată președinta țării. Aceasta este anchetată pentru îmbogăţire ilicită legată de ceasuri Rolex appeared first on tvrinfo.ro.