Sâmbătă noapte dăm ora înapoi. Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă și ce trebuie să facem ca să ne adaptăm cât mai ușor

Share

Mai sunt doar câteva zile până când vom trece la ora de iarnă. Mai exact, în noaptea dintre sâmbătă 26 și duminică 27 octombrie – ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00. Așadar, această trecere la ora de iarnă va face ca ziua de duminică să aibă 25 de ore si să fie cea mai lungă zi din an.

În România, trecerea la ora de iarnă se face începând cu anul 1979. Trecerea la ora de iarnă poate părea ușoară teoretic, dar impactul pe care aceasta îl are în ceea ce privește rutina zilnică a organismului fiecăruia dintre noi este mai ridicat.

Poate afecta ritmul circadian al organismului. Acest ritm este cel care reglează somnul, starea de vigilență și alte funcții fiziologice, iar schimbarea orei poate duce la câteva dezechilibre ce pot dura chiar și câteva săptămâni. Unul dintre efecte este reprezentat de perturbarea somnului, organismul putând întâmpina dificultăți privind adaptarea la noul program. Iar aceste schimbări pot afecta mai multe persoanele care suferă de insomnii. O altă problemă: scăderea numărului de ore de lumină naturală poate duce la stări de anxietate.

Pentru a ne adapta la trecerea la ora de iarnă, este important să menținem o rutină regulată privind somnul și să ne ajustăm programul de somn cu câteva zile înainte de 27 octombrie, culcându-ne cu un sfert de oră mai devreme față de programul nostru normal. Tot pentru a face mai ușoară adaptarea la ora de iarnă este indicat să evităm consumul de alcool sau de cafea înainte de a merge la culcare.

The post Sâmbătă noapte dăm ora înapoi. Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă și ce trebuie să facem ca să ne adaptăm cât mai ușor appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri