First News

Să dansăm cu Izabela Bostan!

Filmul și dansul artistic, muzica și baletul, îmbinare de succes în industria cinematografiei mondiale. O afirmație care s-a concretizat în producții de top care au înscris un capitol important în istoria celei de-a șaptea arte.

Izabela Bostan este autoarea  unei cărți intitulată sugestiv “Mari regizori, Mari coregrafi în Muzicalul American“ încearcă  și reușește o inspirată incursiune într-un capitol de trecut glorios care a lăsat urme adânci în memoria peliculei, a cinefililor, a tuturor celor care iubesc  filmul.

Back in time în anii ‘30 când peste Ocean ia naștere și se dezvoltă cu repeziciune, cucerind fără drept de apel box-office-urile, un gen care va crea staruri a căror strălucire luminează  permanent, indiferent de evoluții,  involuții, mode, crize care au bântuit și bântuie cea de-a șaptea Artă. Au demonstrat că Filmul rămâne pentru noi toți, nu doar pentru cinefili, un aliat în lupta  cu succesul, eșecul, bucuria, depresia și tot ceea ce mai dă gust și culoare efemerei existențe umane.

Izabela Bostan,  ex-campioană  a gimnasticii românești, interpreta principală a filmului “Campioana” (regia Elisabeta Bostan) este o tânără  profesoară de coregrafie la UNATC “I.L.Caragiale” și-i ajută pe studenți să-și completeze cunoștințele de arta actorului, predând cursuri de coregrafie și mișcare scenică. Un viitor artist care aspiră la celebritate  are nevoie ca, pe lângă talentul nativ, să dobândească și abilitați de dansator, cântăreț sau gimnast.

“Filmul muzical american și-a găsit dincoace de Ocean un fidel comentator în persoana Izabelei Bostan” scrie în “cuvânt înainte“ primul  recenzor al  volumului, jurnalistul Titus Vâjeu.

O carte care se citește pe nerăsuflate, cu bucuria de a regăsi și imagini  inedite cu actori de legendă, Fred Astaire, Ginger Rogers, Gene Kelly,  Judy Garland imortalizați împreuna cu regizori sau coregrafi nu mai puțin celebri, Vincente Minelli fiind doar un exemplu.

Cântând în ploaie, dansând în soare este un motto inspirat pentru cartea intitulată Mari Regizori, Mari Coregrafi în Muzicalul American.

Ineditul demers al Izabelei Bostan merită pe deplin efortul lecturii.

Exit mobile version