Rusia revendică cucerirea unui sat din estul Ucrainei

Share

Rusia a revendicat sâmbătă cucerirea unui nou sat în estul Ucrainei, unde îşi continuă avansul lent de luni de zile fără a realiza până în prezent un progres major, relatează AFP.

„Unităţile grupării de trupe Centru au eliberat localitatea Lozouvaţke”, a precizat precizat Ministerul rus al Apărării în raportul său cotidian.

Această localitate este situată la est de oraşul Pokrovsk, în sectorul Oceretîne, unde trupele ruse au avansat relativ rapid în ultimele luni.

Rusia recuperează teren puţin câte puţin după eşecul marii contraofensive ucrainene din vara lui 2023 şi căderea fortăreţei Avdiivka în februarie, notează France Presse.

Trupele rusă se confruntă cu forţe ucrainene care duc lipsă de arme şi muniţii în pofida ajutorului occidental şi care au mari probleme în a realiza noi recrutări.

Bombardamentele ruse au provocat moarte unui adolescent de 14 ani şi rănirea a 12 persoane, între care şase copii, în regiunea Sumî, şi rănirea a cinci persoane în regiunea Doneţk, potrivit autorităţilor ucrainene din regiunile respective.

The post Rusia revendică cucerirea unui sat din estul Ucrainei appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri