„România – ţara poveştilor şi a întâlnirilor” la Târgul Internaţional de Carte de la Bruxelles

Share

Principalul eveniment francofon de carte din Belgia, Târgul Internaţional de Carte de la Bruxelles reuneşte anual în cele două pavilioane şi Gara Maritimă peste 500 de edituri şi peste 300 de evenimente, cu participarea a peste 1.000 de autori din întreaga lume şi a câtorva sute de reprezentanţi ai bibliotecilor din Belgia. Pentru ediţia din acest an, organizatorii estimează peste 80 000 de participanţi.

Aflăm că Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles şi Centrul Naţional al Cărţii, cu un stand propriu la Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internaţional de Carte de la Bruxelles, care se va desfăşura în perioada 4-7 aprilie, la Centrul de expoziţii Tour et Taxis din capitala Belgiei. Pentru a celebra diversitatea culturală şi dialogul intercultural, prezenţa ICR va fi organizată sub sloganul „La Roumanie – pays des contes et des rencontres” / „România – ţara poveştilor şi a întâlnirilor”, grafica standului ICR – fiind realizată pornind de la ilustraţiile lui Mircea Arapu, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori români de bandă desenată (de la Pif şi Hercule la Harap-Alb).

Participarea României va accentua, importanţa promovării, prin intermediul literaturii, a valorilor comune UE”. Vizitatorii vor găsi la standul ICR (standul 135, Pavilionul 1) peste 300 de titluri, aparţinând tuturor genurilor de la beletristică, albume dedicate artiştilor contemporani şi patrimoniului cultural românesc, la cărţi pentru copii, aproximativ 100 dintre acestea fiind cărţi şi albume publicate de Editura ICR în limbile română, franceză sau engleză. Vor fi disponibile şi ediţii în limba franceză ale unor volume din literatura, arta şi cultura română recent apărute în spaţiul francofon cu sprijinul oferit de programele de finanţare Translation and Publication Support Programme (TPS) şi Publishing Romania, derulate de Centrul Naţional al Cărţii.

Ultimile Stiri

Alte Stiri