Report de peste 8,14 milioane de euro la Loto 6/49

Share

Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 8,14 milioane de euro (peste 40,50 milioane de lei), iar reportul cumulat la Noroc a ajuns la peste 2,16 milioane de euro (peste 10,75 milioane de lei), informează luni Loteria Română.

Joi vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la Tragerile Speciale Loto ale Toamnei de duminică, 20 octombrie, Loteria Română a acordat 23.800 de câştiguri în valoare totală de peste 2,25 milioane de lei.

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 2,16 milioane de lei (peste 435.800 de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 205.400 de lei (peste 41.300 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 465.700 de lei (peste 93.600 de euro). La Super Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 21.700 de lei.

La tragerea Loto 6/49 de duminică, la categoria a II-a, s-au înregistrat patru câştiguri a câte 125.216,48 lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la o agenţie loto din Piteşti, la o staţie de plata SelfPay, iar celelalte două, online, pe platforma Loteriei Române bilete.loto.ro.

La tragerea Noroc Plus de duminică, 20 octombrie, la categoria I s-au înregistrat două câştiguri a câte 60.415,04 lei fiecare. Biletele au fost jucate online pe amparcat.ro şi pe joaca.loto.ro.

Preluare Agerpres

The post Report de peste 8,14 milioane de euro la Loto 6/49 appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri