Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, comentează incidentul petrecut miercuri într-o școală din Capitală, unde un elev a înjunghiat o profesoară. Într-o postare pe contul personal de Facebook, Bănescu vorbește despre consecințele nefaste ale progresismului care tinde să abolească regulile și responsabilitatea.

„Astăzi, o profesoară de la un liceu din București a fost atacată cu un cuțit de un elev căruia nu i-a venit să creadă că aceasta are tupeul să dea clasei un test neanunțat, neprofețit de nimeni.

Când totuși s-a dezmeticit din neîncrederea inițial paralizantă, elevul a luat simultan cuțitul și promptă atitudine. Lucrurile ajunseseră mult prea departe și deveniseră intolerabile pentru cineva cu atâtea drepturi și nicio responsabilitate.

Progresismul care mângâie pe creștet lenea, prostia, incultura, agresivitatea, depravarea precoce, permisivitatea totală și care promovează intens dizolvarea autorității de orice tip, progresism atât de larg și adânc prizat de (i)responsabilii din fruntea „Învățământului” recent, poate conduce inclusiv la crimă. Nu și la pedeapsă.

Ulterior crima va fi totdeauna scuzată de nuanțele nesfârșite ale unui context mereu favorabil agresorului.

Imperativul progresist? Să fim toleranți, să fim incluzivi! Cu tot și cu toate, oricât de toxic s-ar dovedi acest lucru pentru organismul societății, pentru fiecare în parte. Nu contează.

Planetei să-i fie bine!”, scrie Vasile Bănescu.

Elevul de la Colegiul Național Ion Creangă a fost reținut de polițiștii din Capitală pentru 24 de ore, fiind acuzat de tentativă de omor după ce a atacat cu un cuțit profesoara de japoneză.

În spațiul public a început să circule o imagine cu o discuție de pe grupul de Whatsapp al clasei. Potrivit discuției din imagine, elevii erau nemulțumiți de faptul că profesoara a anunțat că le va da un test și intenționau să absenteze de la oră. Un elev întreabă: „Ar merita să o omor?”. Singurul răspuns care se poate vedea în imagine este cel al altui elev: „Băi cum adică mă?”

Potrivit unor surse, în faţa anchetatorilor, elevul a făcut mărturisiri cutremurătoare. A spus că a simţit nevoia inexplicabilă să omoare. Poliţiştii au cerut imediat o expertiză psihiatrică. Apropiaţii spun că tânărul era pasionat de animaţii japoneze extrem de violente, care ar fi putut duce la porniri agresive.

Ministerul Educației a condamnat incidentul produs miercuri. Potrivit unui comunicat de presă, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a informat miercuri Ministerul Educației în legătură cu producerea unui incident la un liceu din București. Reprezentanții Ministerului au ținut permanent legătura cu reprezentanții ISMB, care s-au deplasat la fața locului.

„Sunt în desfășurare demersuri ale instituțiilor competente, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul. Ministerul Educației condamnă ferm agresiunea de orice fel în mediul școlar, indiferent dacă este îndreptată asupra elevilor, asupra cadrelor didactice sau asupra altor categorii de personal din instituțiile de învățământ. Vom continua să monitorizăm acțiunile întreprinse la nivelul unității școlare în care s-a produs incidentul, pentru a ne asigura că vor fi respectate prevederile legale ce se impun a fi urmate în astfel de situații și pentru a avea certitudinea sprijinului pe care cei implicați, inclusiv elevii martori la incident, îl vor primi în perioada următoare”, au anunțat reprezentanții ministerului.

Vasile Bănescu explică ce a vrut să spună prin progresismul ideologic actual și efectele lui „secundare”

După un val de critici pe rețelele sociale după ce a făcut postarea, Vasile Bănescu revine și explică ce a vrut să spună prin progresismul ideologic actual și efectele lui „secundare”:

În primul rând se cade să fim edificați în legătură cu noțiunea de „progresism” actual. Despre spiritul celui vechi, coincident un timp cu spiritul înnoitor al progresului tehnic, medical, juridic absolut necesar și binevenit, știm deja suficient încât să nu-l confundăm cu urmașul lui strict ideologic care provoacă azi deriva mentală, culturală și morală a aderenților săi.
Progresismul actual este ideologia de sorginte (neo)marxistă agresiv antirațională și anticreștină, care detestă Cerul și credința în valori devenite stingheritoare pentru dezordinea morală promovată insidios pe căi cu aer cultural, un curent ideologic fără nicio legătură cu progresul real în vreun domeniu, ci doar cu promovarea unor aberații culturale, sociale și antropologice (a se vedea ce inițiative și proiecte apar uneori inclusiv în Parlamentul european punctual infestat de anumite personaje ale jocului de-a realitatea.
Un exemplu, unul totuși memorabil, este relativ recentul și repede îngropatul Raport „Matic”. Unul dintre paragrafele sale suna astfel: „Întrucât, în anumite circumstanțe, bărbații transgender și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate, acestea ar trebui în astfel de cazuri să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de egalitate și gen” – Paragraful N.
O asemenea enormitate smintitoare pentru orice tânăr cu discernământul în formare, va fi aplaudată, desigur, de orice progresist recent care se respectă. Pentru că acesta va vedea în el o mostră de „progres” și o ocazie de a se răzbuna măcar așa pe un trecut al cărui spirit nu era suficient de „modern” ca să aplaude enormitatea.
Progresismul actual este și părintele scelerat al corectitudinii politice care arestează cuvinte și impune cenzura în numele fals al menajării unor sensibilități inventate, care siluiește literatura și arta, care substituie furios esențialul criteriu al competenței cu cel al culorii pielii, al orientării sexuale sau al genului ales pe sprânceană.
Progresismul actual este o formă de „terorism intelectual”, dar nu numai, care detestă nihilist ordinea morală, autoritatea de orice tip, ierarhia valorică reală și care privilegiază zgomotos marginalul și nefirescul în defavoarea centrului și a firescului, a valorilor morale și culturale tari, validate de experiența milenară a omenirii. Valori pe care progresismul le declară depășite. Pentru că îl încurcă.
„Toleranța” clamată isteric de nucleele ideologice ale progresismului lovește din ce în ce mai des în școli, unde tineri turmentați cel puțin ideologic, plini de prejudecăți față de „lumea veche” (reprezentată de ordine, autoritate profesională și instituțională, reguli ferme și rânduială în toate, lume care li se pare că îi sfidează și limitează), își împușcă sau înjunghie profesorii și colegii, în muzee, unde tineri woke-iști care chiar cred că s-au „trezit” le aruncă vopsea în ochi personajelor din capodoperele unor pinacoteci celebre, în biserici (occidentale) unde fete excesiv dezinhibate se dezbracă de tot și de toate, țipând isteric obscenități în fața Sfântului Altar și a detestabililor conservatori creștini bănuiți aprioric de intoleranță la răul cu multe fețe etc.
Fanaticii progresismului ideologic care și-au ales nu întâmplator ca țintă instituțiile rămase fidele unor valori stabile fără de care orice societate se destramă, dar pe care ei au fost educați să le perceapă ca opresive (familia, școala fondată pe rigoare, efort și disciplină, Biserica, muzeele – capsule ale timpului – care adăpostesc capodopere ale artei cu spirit și sens), fac ceea ce le dictează ideologia lor incontinent revoluționară: vandalizează, profanează, expectorează injurii, mărșăluiesc pe străzi crăpând de mândria de a fi altfel, dându-se în spectacolul obscenității publice și, în accese de supremă inteligență, ca oameni totuși alfabetizați, scriu cuvinte vulgare pe ziduri, lăsându-și numele pe toate gardurile. Autori rămași însă neidentificați.
Cel mai probabil, ruperea de sursele unei educații în spiritul valorilor morale și culturale autentice (exact cele detestate de progresism) și, desigur, (de)formarea într-o atmosferă socială infestată mediatic de antimodele, de violență fizică și verbală, de precoce depravare morală, de insanitate politică și instabilitate psihică, atmosferă tolerată complice de autoritățile (i)responsabile.

Progresismul actual este o ideologie subînțeles anticreștină, frecvent aplaudată mediatic, care a infestat mediul universitar occidental, dar care, în virtutea mimetismului deja tradițional la noi, își găsește adepți ușor de sedus și în România lucrului „bine” făcut, viitoarea Românie ,,educată’’ într-un deja previzibil sens. Aceea, încă insulară, a unor persoane care confundă curajul cu tupeul, cartea cu telefonul, lectura cu băutura, școlile cu cluburile, dropsurile cu drogurile, ordinea cu haosul, bătaia, uneori crima, cu afirmarea personalității. Aceste persoane trebuie, desigur, ajutate. Ajutate să înțeleagă că nu totul e permis, că nu orice experiență e mostră de excelență.
Salvarea lor, ca și a noastră a tuturor, o reprezintă mereu Educația în spiritul valorilor firescului, ale culturii europene autentice și, desigur, în mod ideal, fertila și onoranta credință în Dumnezeu crescută sau descoperită în timp. Sau niciodată. Credință pe care progresiștii actuali nu dau doi bani, pentru că o consideră sursa unei imaginare limitări a Libertății despre care, firește, nu au aflat încă nimic.
Acum câțiva ani, ideologi camuflați din Ministerul Educației propuneau într-un document oficial făcut public (Strategia Națională de Educație Parentală 2018-2025), nici mai mult, nici mai puțin decât (re)educarea părinților vinovați de „conservatorism” tradus prin reținerea acestora față de educarea sexuală forțată a propriilor copii, prin reticența la aberațiile transgenderismului și prin atașamentul lor de valorile consacrate ale familiei. Aceasta era descrisă în acel document, retras ulterior de pe site-ul instituției, ca „o constelație de idei” interșanjabile și cameleonic adaptabile la orice modă și moft ideologic: „Familia nu este inteligibilă ca realitate obiectivă, ea este mai degrabă un produs socio-cultural, «o constelație de idei, imagini și terminologii» creată și recreată permanent de practicile socio-culturale.”