Marea provocare pentru Guvern în 2024 e să găsească bani pentru toate creșterile de salarii, pensii și alocații promise. Prin urmare, anul acesta inspectorii ANAF și cei din vămi nu vor mai ierta pe nimeni că să adune cât mai mulți bani la buget. Executivul va organiza 5 rânduri de alegeri, un record pentru țara noastră, și va trebui să facă pași importanți că România să fie acceptată în Schengen și cu granițele terestre.
Salariile bugetarilor cresc, anul acesta, cu 5%. La fel și cele ale primarilor și președinților de consilii județene. Salariile profesorilor din invatamanul preuniversitar vor fi majorate și ele cu 20% până la finalul anului, ceea ce înseamnă un impact bugetar de 4,6 miliarde de lei. Din septembrie, pensiile cresc după ce vor fi recalculate, iar impactul va fi de aproximativ 28 de miliarde de lei.
Totodată, de un miliard de lei e nevoie pentru creșterea alocațiilor, din martie. Că să își îndeplinească toate aceste promisiuni, Executivul are nevoie de bani, astfel că îmbunătățirea colectării taxelor a devenit principala prioritate a anului 2024.
Marcel Boloș, ministrul Finanţelor Publice: Targetul meu că ministru al Finanțelor pentru anul 2024 este că să ajungă ANAFUL și Autoritatea Vamală Română la un plan de venituri mediu lunar de peste 40 de miliarde de lei. Dacă nu își fac planul, pleacă acasă.
Nicoleta Cîrciumaru, preşedinta ANAF: Pentru creșterea colectării pentru anul 2024 nu vom face decât să continuăm demersurile începute. Prin digitalizare, prin tot ce ține de digitalizar, combaterea evaziunii fiscale.
Calendarul celor cinci rânduri de alegeri de anul acesta va fi stabilit prin hotărâre de Guvern. Asta înseamnă că, până la începutul verii, coaliția de guvernare trebuie să decidă dacă va comasa unele alegeri și ce scrutine se vor putea desfășura în aceeși zi.
O prioritate pentru Guvern e și continuarea negocierilor pentru aderarea completă în spațiul Schengen.
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: Cu siguranță lucrurile nu se vor opri aici. Vom continuă eforturile TAIE…BAGĂ pentru aderarea în integralitate la Spațiul Schengen și mă bucur că toate semnalele pe care le avem arată că acest obiectiv este realizabil. Acesta este primul rezultat concret în toată această perioadă de 13 ani.
În planul securității, în contextul războiului din Ucraina, parteneriatul strategic cu SUA rămâne o prioritate.
Deciziile care se iau aici la Casă Albă sunt importante nu doar pentru Statele Unite ci pentru întreagă lume. După invazia ilegală a Federației Ruse în Ucraina, NATO a luat măsuri speciale pentru țările din flancul. Așa că e nevoie în continuare de sprijin american. Parteneriatul strategic dintre România și SUA e că o prietenie din liceu, cele două țări au fost alături una de cealaltă în momentele bune, dar și în momentele complicate.
The post Prioritățile Guvernului în 2024 | Marea provocare, banii pentru creșterile salariale, de pensii și a alocațiilor. Guvernul vrea să încaseze mai mult din taxe appeared first on tvrinfo.ro.