First News

Primul antiviral care blochează complet transmiterea coronavirusului

Cercetătorii de la Institute of Biomedical Sciences of Georgia State University anunță un nou medicament antiviral care blochează „complet transmiterea coronavirusului” în doar 24 de ore.

Molnupiravir sau MK-4482 / EIDD-2801 (după numele de cod) „este singurul medicament administrat pe cale orală care blochează transmiterea SARS-Cov-2”, explică oamenii de știință americani în studiul publicat în Nature Microbiology.

Antiviralul este dezvoltat la Emory University, din Atlanta, de către compania farmaceutică Drug Innovation Ventures at Emory (DRIVE). Molnupiravir a fost inițial destinat pentru a trata gripa și a opri multiplicarea virusului.

Cercetătorii au specificat că testele inițiale au fost făcute pe dihori, la care s-a observat reducerea substanțială a particulelor virale în urma administrării medicamentului. Apoi, animalele au fost puse în aceeași incintă cu alți dihori, care nu au fost tratați. Niciunul dintre dihorii din al doilea grup nu a fost infectat cu Covid-19.

Considerăm că testele pe dihori sunt relevante pentru modelul de transmisie, deoarece aceste animale răspândesc cu ușurință SARS-Cov-2, dar de obicei nu ajung la forme grave ale bolii. Un model similar cu transmiterea la adulții tineri”, explică dr. Robert Cox, co-autor al studiului.

Dacă datele obținute în urma studiului pe dihori sunt corelate cu modelele reprezentative pentru oameni, reiese că pacienții tratați nu mai sunt contagioși la 24 de ore de la administrare.

Medicamentul este administrat oral și poate fi utilizat la debutul bolii, având o triplă acțiune: reducerea riscului de a dezvolta o formă severă, reducerea perioadei de contagiozitate și blocarea rapidă a focarelor.

Molnupiravir se află în faza a III-a a studiilor clinice pe oameni. Este administrat în diferite doze, la fiecare 12 ore, timp de 5 zile, pacienților diagnosticați cu COvid-19.

Sursa: https://www.entrepreneur.com

Exit mobile version