First News

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, negocieri politice pentru formarea noului cabinet

Foto; facebook/dacianciolos

Premierul desemnat Dacian Cioloş se va întâlni miercuri cu liderii PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale pentru o primă discuţie în vederea formării unei majorităţi parlamentare.

Nu este în intenţia noastră de a negocia o majoritate cu PSD şi AUR, am spus lucrul acesta foarte clar. Nu avem compatibilităţi politice. Noi ne asumăm aici nişte măsuri de guvernare care cred că nu sunt compatibile cu felul în care PSD şi AUR văd lucrurile. Am spus lucrul acesta de la început. Intenţia noastră este să discutăm cu partenerii din coaliţie şi să refacem această majoritate. Ne-am asumat această responsabilitate şi vom avea o primă discuţie să vedem cum se poziţionează, dincolo de declaraţii publice“, a afirmat preşedintele USR, Dacian Cioloş, care, potrivit Constituţiei, are 10 zile pentru a se prezenta în faţa Parlamentului ca să ceară votul de încredere asupra programului şi întregii liste a Guvernului.

El a spus că obiectivul său este de a pregăti un guvern rapid, care să gestioneze situaţia de criză şi pentru aceasta va discuta cu partenerii din coaliţie – PNL, UDMR, minorităţi.

Întrebat, într-o emisiune la B1 TV, dacă este adevărat că miercuri va avea o întâlnire doar cu preşedinţii partidelor care au fost în coaliţie, fără echipele de negociere, Cioloş a răspuns: “Da. Asta a fost propunerea domnului preşedinte Florin Cîţu şi, evident, am acceptat-o, pentru că vreau să avem această discuţie indiferent de formă. E important să ne vedem, să discutăm direct şi să vedem care e deschiderea, apetitul colegilor din coaliţie să reîncepem discuţiile serioase, ca să ştim şi noi ce avem de făcut“.

***

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a opinat că refacerea coaliţiei de guvernare “este posibilă numai dacă toţi care au fost prezenţi la negocierile din decembrie anul trecut vor face parte din aceasta, adică PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale”.

Miercuri vom participa la întâlnirea la care Dacian Cioloş a invitat PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale. Vom asculta cu atenţie propunerea preşedintelui USR: programul de guvernare, strategia propusă pentru atingerea obiectivelor asumate în programul de guvernare, dar şi componenţa noului Cabinet, după care vom decide despre sprijinirea noului guvern. Refacerea coaliţiei este posibilă numai dacă toţi care au fost prezenţi la negocierile din decembrie anul trecut vor face parte din aceasta, adică: PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale“, a scris liderul UDMR, marţi seara, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit liderului UDMR, “un lucru este sigur: următorul premier trebuie să gestioneze în mod prioritar patru domenii – trebuie să învingă valul 4 al pandemiei, trebuie să rezolve problema preţurilor galopante la energie, trebuie să pregătească bugetul pe anul 2022 şi proiectele asumate din PNRR”.

***

Liberalii au avut marţi seara o şedinţă online de Birou Permanent Naţional.

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat că preşedintele liberalilor, Florin Cîţu, nu are un mandat din partea partidului pentru întâlnirea de miercuri cu premierul desemnat, Dacian Cioloş.

Sigur va merge preşedintele partidului (la discuţii – n.r.). Nu există un mandat, pentru că astăzi am avut o discuţie (cu liberali – n.r.) din toată ţara pentru a vedea şi opinia fiecăruia dintre ei. (…) Nu ştiu ce îi va spune Florin Cîţu mâine lui Dacian Cioloş. (…). Va fi o discuţie la sediul PNL. Domnul Cioloş a fost invitat, în urma unei discuţii, să se întâlnească mâine, pentru că îl tot suna pe Florin Cîţu. Au decis să se întâlnească. Eu aşa ştiu că se vor întâlni la sediul PNL. Posibil să vină şi Kelemen Hunor. Eu aşa ştiu“, a afirmat Vîlceanu, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

El a susţinut că este posibil să mai existe şi alte întâlniri.

Dan Vîlceanu a subliniat însă că Dacian Cioloş trebuie să vină cu o rezolvare, altfel “înseamnă că a fost iresponsabil şi nu face decât să lungească această perioadă de criză degeaba”.

***

Vicepreşedintele USR, deputatul Dan Barna, a declarat în schimb că Uniunea Salvaţi România va propune un Cabinet propriu în cazul în care, la întâlnirea de miercuri a preşedinţilor partidelor care au fost în coaliţie, nu se conturează negocieri pentru o colaborare cu PNL şi UDMR.

Depinde ce se va întâmpla în dialogul preşedinţilor de mâine după amiază, dacă se deschid negocierile, pe bune ca să spun, probabil la începutul săptămânii viitoare, s-ar putea luni, marţi, să avem o concluzie. Dacă mâine se spune doar nu discutăm, nu vrem să avem niciun fel de dialog, lucrurile s-ar putea să se rezolve chiar mai repede”, a afirmat Barna, la TVR.

Întrebat dacă USR va trece la elaborarea unui Cabinet propriu, Dan Barna a răspuns: “Categoric, care s-ar putea să fie pe vineri sau, cel mai târziu, luni”.

Sursa: Agerpres

Exit mobile version