First News

Polițiștii de frontieră români au anihilat o rețea de traficanți de migranți care acționa din România și Bulgaria, până în Germania

Zeci de traficanţi de migranţi care formaseră o reţea care începea din Bulgaria şi România şi avea ramificaţii până în Germania, au fost capturaţi. Migranţii din Orient plăteau între 4000 si 5000 de euro pentru a ajunge în ţări din Vestul Europei. Polițiștii de frontieră români au reușit să anihileze rețeaua ai cărei lideri au câștigat suficient încât să își cumpere case și mașini scumpe.

Primii români care ar fi intrat în rețeaua de traficanți sunt din Dolj și Mehedinți. Încă din anul 2023 s-ar fi înțeles cu bulgari din regiunea Lovech pentru a duce în Occident migranți aflați deja pe teritoriul Bulgariei.

Au colaborat cu cetățeni irakieni și bengalezi, care se puteau înțelege cu conaționalii lor care își doreau să ajungă în Vest.

Prima rută era peste Dunăre, un drum chinuitor pentru migraţi: erau înghesuite 15-20 de persoane în câte o barcă.

Cu un pistol cu gaze se semnaliza că malul românesc era sigur, iar migranții puteau să continue drumul prin ţara noastră.

Ofițer de caz, Poliţia Română de Frontieră: Erau preluați cu diferite autoturisme și autoutilitare și transportați către vestul țării. În zona Timiș și Arad, migranții erau cazați în diferite locații pentru 2-3 zile și ulterior duși către zone de îmbarcare din apropierea localității Timișoara.

Migranții erau apoi urcați în tiruri, ascunși printre mărfuri și duși spre Germania sau alte ţări din Vest.

Sistemul Hawala, folosit pentru plăți

Asiaticii cooptaţi în reţea erau importanţi şi pentru plăţi: migranţii foloseau doar sistemul Hawala, un sistem oriental vechi de secole, utilizat însă şi azi de infractori.

Marius Popescu, jurnalist TVR: Hawaladarul este cel care asigură relația corectă între migrant și traficant și asta pentru că este persoana care ține banii până în momentul în care migrantul ajunge la destinație. Abia apoi se face plata către rețeaua criminală.

Migranţii fac plăţile astfel pentru că, de multe ori, după ce le dădeau banii direct traficanţilor, erau abandonaţi. Sau rude din străinătate pot plăti mai uşor pentru ei.

Suspecții, duși la audieri

Nu de puţine ori au fost şi accidente cu migranţi, precum cel din iulie 2023, din judeţul Mehedinți.

Ofițer de caz, Poliţia Română de Frontieră: Un membru al grupării a efectuat un transport de migranți într-un autoturism de teren și, în zona localității Simian, a observat mai multe echipaje de poliție și temându-se că va fi prins în flagrant a încercat să fugă și a rulat cu viteză și a intrat într-un cap de pod. În autoturismul de teren se aflau 17 migranți de naționalitate siriană, care au necesitat îngrijiri medicale.

40 de persoane au fost duse la audieri în România. Percheziţii de amploare au avut loc însă pe 12 martie, în zeci de locaţii din România, Bulgaria şi Germania şi peste tot au fost capturaţi numeroși membri ai reţelei.

The post Polițiștii de frontieră români au anihilat o rețea de traficanți de migranți care acționa din România și Bulgaria, până în Germania appeared first on tvrinfo.ro.

  

Exit mobile version