Patriarhia Română, apel la solidaritate cu persoanele afectate grav de inundaţiile din judeţele Galați, Argeş şi Vaslui

Share

Patriarhia Română face apel la solidaritate cu persoanele afectate grav de inundaţii şi transmite un mesaj de compasiune familiilor îndoliate.

„În urma inundaţiilor masive din judeţele Galați, Argeş şi Vaslui, dar şi din alte zone ale ţării, facem un apel la solidaritate creştină cu sinistraţii, victimele vulnerabile social şi familiile îndoliate. Patriarhia Română se alătură instituţiilor şi autorităţilor centrale şi judeţene în efortul de sprijinire a semenilor noştri care trec prin momente de grea suferinţă”, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă, de Patriarhie.

Astfel, clericii şi credincioşii din toate eparhiile sunt îndemnaţi să contribuie activ la ajutorarea celor afectaţi de inundaţii, atât prin rugăciune, cât şi prin colectarea de ajutoare financiare şi alimente neperisabile, arată sursa citată.

„Adresăm, totodată, un mesaj de compasiune familiilor îndoliate cărora le suntem alături şi ne rugăm Domnului Iisus Hristos să-i odihnească în pace pe cei decedaţi din cauza inundaţiilor, iar celor apropiaţi să le ofere mângâiere şi întărire sufletească”, menţionează sursa citată.

The post Patriarhia Română, apel la solidaritate cu persoanele afectate grav de inundaţiile din judeţele Galați, Argeş şi Vaslui appeared first on tvrinfo.ro.

Ultimile Stiri

Alte Stiri