Una dintre cele mai așteptate autostrăzi, cea de pe Valea Prahovei, ar putea fi construită, în cele din urmă, prin parteneriat public-privat. Colaborarea cu investitorii privați e o soluție pe care autoritățile o iau din nou în calcul pentru că statul nu are cele 5 miliarde de euro, cât se estimează că ar costa noua autostradă. Deocamdată, oficialii de la drumuri vor să scoată la licitație construcția unui nou tronson de mici dimensiuni în județul Brașov.
Șoferii care au ales pentru sărbători stațiunile de pe Valea Prahovei nu au scăpat de cozile interminabile de pe DN 1. Sătui să stea la coadă, unii au coborât din mașini și au început o bătaie cu bulgari.
Construcția autostrăzii de pe Valea Prahovei a fost estimată la aproape 5 miliarde de euro, sumă de două ori mai mare decât bugetul anual al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Cum statul nu are acești bani, autoritățile iau, din nou, în calcul varianta ca șoseaua să fie construită în colaborare cu investitori privat, mai ales că recent, Parlamentul a adoptat o nouă lege referitoare la parteneriatul public-privat.
SORIN GRINDEANU ministrul Transporturilor și Infrastructurii: Una din posibilități este cea legată de parteneriatul public-privat. Este mult mai ancorată în realitate. Ministerul Transporturilor a avut o contribuție majoră în noua formă a acestei legi a parteneriatului public-privat, care să ne ofere mai multe posibilități în a aplica acest tip de politică pe diverse proiecte care într-un final poate nu-și găsesc finanțarea.
Soluția construcției unei autostrăzi pe Valea Prahovei în parteneriat public-privat, a mai fost propusă în trecut, dar nu s-a concretizat. Nici alte variante precum cea a concesiunii sau a realizării învestiției prin intermediul unei asociații a primăriilor din zona nu au avut rezultat.
CĂTĂLIN DEACU – jurnalist TVR: Pentru moment, între Brașov și Ploiești aveam doar 6,3 km de autostradă, tronsonul „Râșnov – Cristian”. Anul următor, oficialii de la drumuri vor să scoată la licitație construcția unui alt tronson de circa 4 km, „Cristian – Codlea”. Pentru restul de aproape 98 de km, de la Râșnov la Ploiești, suntem doar în faza de elaborare studiile geotehnice. În aceste conditii, nimeni nu știe, în acest moment, cu exactitate, când va fi gata toată autostrada.
Despre construcția unei autostrăzi pe Valea Prahovei se discuta de peste 30 de ani. În lipsa noii șosele, soluțiile găsite de autorități pentru a mai reducere din aglomerația de pe DN1 au fost construcția unor centuri ocolitoare la Comarnic și Azuga-Bușteni. Pentru moment, lucrările de construcție au început doar la centura Comarnic.
The post Parteneriat public-privat pentru autostrada de pe Valea Prahovei, colaborarea pe care autoritățile o iau în calcul. Statul nu are cele 5 miliarde de euro, cât se estimează că ar costa noua autostradă appeared first on tvrinfo.ro.