O consilieră a ministrului Gabriela Firea a condus asociația implicată în ancheta centrelor de vârstnici percheziționate de DIICOT

Share

O consilieră a ministrului Muncii, Gabriela Firea, a condus pentru o perioadă de timp asociația implicată în ancheta DIICOT privind centrele de vârstnici unde bătrânii erau bătuţi și înfometaţi, informează Digi24.ro.

Ministerul Familiei a transmis însă că acea consilieră a demisionat în martie 2022, iar ministrul nu are nicio legătură și nicio informații despre acest caz, singura relație dintre cele două fiind de „prietenie și colegialitate”.

Comunicatul Ministerului Familiei:

“Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse nu are atribuții pentru acreditarea și/sau controlul căminelor de bătrâni și/sau a centrelor pentru persoane cu dizabilități. Domeniul de activitate al asociației menționate, îngrijirea persoanelor adulte cu dizabilități, nu intră în atribuțiile ministerului.

Ministrul Gabriela Firea nu are implicare în acest caz și nu a avut cunoștință de activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă. În plus, singura legătură cu ministrul este faptul că în conducerea acestei asociații a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp, unul dintre consilieri.

Informațiile puse la dispoziția ministrului și a ministerului de către doamna G. L. au fost că nu mai ocupă funcția NEREMUNERATĂ de vicepreședinte al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, demisia având loc în luna Martie 2022, la scurt timp după angajarea la minister. Acest lucru a fost probat cu cererea de demisie depusă de doamna G. L. și înregistrată la sediul asociației respective cu nr. 248/21.03.2022.

De asemenea, doamna G. L. a informat instituția că nu a urmărit modul în care asociația a dus la îndeplinire solicitarea sa, demisia fiind un act unilateral. Doamna G. L. a precizat că a aflat cu surprindere, abia când a fost contactată de jurnaliști la finalul anului 2022, că încă figura în acest Consiliu Director. Imediat după a solicitat explicații din partea conducerii asociației și a cerut urgentarea punerii în aplicare a cererii de demisie. În prezent, din informațiile pe care le deținem, doamna G. L. nu mai figurează printre membrii Consiliului Director al Asociației.

Doamna ministru Gabriela Firea nu are legătură cu centrele menționate în ancheta respectivă și nici cu asociația. Afirmațiile privind legătura dintre ministrul Gabriela Firea și doamna G. L., alta decât cea de prietenie și colegialitate, sunt tendențioase și au rolul de a deforma realitatea.”

Zeci de vârstnici, transportați la spitale din cauza tratamentelor inumane

56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în trei azile din localitatea Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei.

Peste 100 de persoane în vârstă au fost salvate, marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la mai multe azile, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

„Facem precizarea că, în acest moment, 56 de persoane au fost deja transportate la unităţile medicale de pe raza municipiului Bucureşti. Din fericire, doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului într-o unitate spitalicească şi au rămas internate în unităţile medicale.

În continuare, colegii mei, atât pompierii SMURD, cât şi medicii şi asistentele din cadrul UPU SMURD – Floreasca, sunt la locaţie şi acordă îngrijirile medicale primare persoanelor care au nevoie de aceste îngrijiri”, a declarat căpitan de poliţie Bogdan Toma din cadrul IGSU, potrivit Agerpres.

Procurorii DIICOT, împreună cu polițiști ai Direcției de Investigații Criminale, efectuează marţi 31 de percheziţii în Bucureşti şi şase judeţe, într-un dosar ce vizează două grupări infracţionale care ar fi exploatat persoane cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prejudiciul fiind estimat la circa 5,2 milioane de lei.

Perchezițiile au loc în Capitală şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare

Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2020, pe raza județului Ilfov au fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile.

Exploatarea persoanelor vătămate,  persoane vârstnice sau aflate în incapacitatea de a se îngriji singure, a fost realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate, prin constrângere și exercitarea de acte de violență fizică, prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică și/sau psihică de autoîngrijire, scopul final fiind concretizat în obținerea, pe nedrept, de către liderii grupurilor infracționale organizate și de către ceilalți membri a unor foloase patrimoniale, prejudiciul estimat fiind în sumă de peste 5,2 milioane lei.

Cu privire la un număr de 26 de suspecți în cauză, au fost emise mandate de aducere, audierile urmând a se realiza la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

Ultimile Stiri

Alte Stiri