Ministrul Sănătății consideră că rezultatele anchetei interne de la Spitalul Sf. Pantelimon sunt obiective. ”Nu putem trage concluzii pripite printr-un simplu denunț”

Share

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că nu are niciun motiv să considere că rezultatele anchetei interne de la Spitalul „Sf. Pantelimon” nu sunt obiective.

Conform raportului realizat privind o presupusă administrare incorectă a unui medicament care ar fi determinat decesul a 17 pacienţi, în perioada 4 – 7 aprilie, Comisia internă de analiză a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti nu a constatat „nicio abatere profesională”, respectându-se toate protocoalele şi procedurile terapeutice existente. Niciunul dintre documente nu face însă referire la cele mai grave acuzații ajunse în spațiul public, de modificare a dozelor de medicament pentru cei aflați la terapie intensivă.

Decesele sunt regretabile, dar uneori eforturile cadrelor medicale nu sunt suficiente pentru a le evita, a declarat ministrul Sănătății în urma publicării raportului.

Nicio abatere profesională la Spitalul Sf. Pantelimon. Concluziile Ministerului Sănătății după valul de controale

Au fost publicate concluziile verificărilor făcute de comisia internă și de Ministerul Sănătății la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, după acuzațiile care au vizat moartea a 17 pacienți în 4 zile.

Ministrul Rafila a declarat că ancheta amănunțită din punct de vedere profesional va fi cea a Colegiului Medicilor, care ar putea fi gata săptămâna viitoare. De asemenea, vor apărea și rezultatele de la Parchetul Tribunalului Municipiului București.

El a precizat că a cerut conducerii unităţii medicale să acorde tot sprijinul organelor de cercetare penală.

„Vă daţi seama că o astfel de sesizare nu poate rămâne fără răspuns şi Ministerul Sănătăţii acordă tot sprijinul şi categoric şi spitalul. Am cerut în mod explicit spitalului să acorde tot sprijinul organelor de cercetare penală să le pună toate documentele la dispoziţie astfel încât să avem un răspuns care să redea încrederea în acest spital pacienţilor”, a susţinut ministrul.

Rafila: Au fost 17 decese în interval de patru zile şi 18 ore

Potrivit acestuia, cele 17 decese s-au înregistrat pe parcursul a aproape cinci zile la nivelul întregului spital şi nu doar în Secţia de Terapie Intensivă.

„Decesele nu sunt doar din Terapie Intensivă, sunt decesele care se înregistrează la nivelul spitalului, pacienţii care sunt în stare gravă sunt transferaţi la Terapie Intensivă şi au fost 17 decese în interval de patru zile şi 18 ore, conform anchetei interne, ceea ce este regretabil din punct de vedere al faptului că aceşti pacienţi şi-au pierdut viaţa, dar există în astfel de spitale de urgenţă cazuri grave la care resursele terapeutice nu mai sunt suficiente”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a mai subliniat că nu-și dorește să existe atacuri politice care să folosească corpul medical drept “vehicul”. “Nu putem să tragem concluzii pripite printr-un simplu denunț și să aducem această discuție în zons politică. Rugămintea mea a fost să nu implicăm personalul medical în dezbaterile politice din campania electorală, pentru că încrederea pacienților în personalul medical, în sistemul de sănătate, este esențială”, a spus ministrul.

Ministrul Sănătății a mai adăugat că cei care conduc Spitalul Sf. Pantelimon “au multe de lucru”.

“Trebuie să stabilească alte tipuri de dialoguri, în cadrul conducerii, cu personalul medical. Au foarte multe lucruri de făcut, inclusiv recomandarea pe care Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut-o se referă la o comunicare defectuoasă și lucrul aceste trebuie reparat de urgență pentru că afectează încrederea pacienților.”

Alexandru Rafila a participat joi la deschiderea oficială a Forumului Naţional de Neurologie, eveniment organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroreabilitării şi Societatea de Neurologie din România, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii. 

The post Ministrul Sănătății consideră că rezultatele anchetei interne de la Spitalul Sf. Pantelimon sunt obiective. ”Nu putem trage concluzii pripite printr-un simplu denunț” appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri