Ministrul Finanțelor, optimist: România va ieși bine din criza determinată de pandemie

Share

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, s-a arătat optimist privind ieșirea României din criza economică provocată de pandemia de coronvirus.

Oficialul a arătat că IMM-uri s-au reorientat la situaţia economică actuală si plătesc taxe, încasările la bugetul de stat luna aceasta fiind puţin sub nivelul aceleiaşi perioade a anului trecut.

Voi avea rezultatele peste cinci zile şi atunci voi putea şti exact cum stă situaţia, dar au revenit la plata impozitelor şi asta mă bucură pentru că aveam nişte estimări foarte dure pentru luna aprilie, dar rezultatele sunt mai bune decât ne aşteptam. Aşa cum răspunde economia în acest moment, am încredere că vom reveni mai puternici după această perioadă.(…) Revenirea cam toată lumea o vede puternic, pentru că măsurile pe care le iau România şi alte ţări au fost acelea de a menţine capacitatea de producţie” a declarat ministrul Finanţelor pentru Digi24.

Oficialul a arătat că statul are instrumentele necesare pentru a trece peste criza economică odată ce situația va fi reglată din punctul de vedere al crizei sanitare.

După ce trecem de vârful epidemiei și rămâne de rezolvat doar criza economică, acolo avem instrumente. Economiile globale au trecut prin crize economice, cea mai recentă în 2009, avem soluții pentru crize economice și putem să rezolvăm, pe când aici avem și o criză de sănătate în același timp. Trebuie să trecem peste vârful crizei de sănătate. În momentul în care începem să relaxăm condițiile, veți vedea că soluțiile pentru criza economică sunt mult mai ușor de implementat și le avem și le știm, pentru că am mai trecut prin asta. (…) Știm cum să rezolvăm problema, doar să trecem peste acest vârf al crizei în sănătate. Mai avem puțin, două săptămâni, înțeleg de la experți. Vârful este acum și după aceea putem să ne gândim și la ce urmează, la partea economică”, a spus Florin Cîțu.

În ceea ce privește repornirea economiei, ministrul Finanțelor a arătat că măsurile vor fi aplicate gradual în ordine inversă față de implementarea restricțiilor.

Cel mai simplu este să o luăm în ordine inversă, așa cum au apărut condițiile de restrângere, să relaxăm în ordine inversă. În primă fază, condițiile au fost pentru acele locuri unde putea să fie răspândirea cea mai mare. Cred că acelea vor fi ultimele care vor fi eliberate. Pornim întâi cu cele care au fost ultimele restrânse. Cred că este cel mai simplu așa și cel mai clar, pentru că deja am parcurs acest drum”, a arătat Florin Cîțu.

În ceea ce priveşte retrogradarea ratingului de ţară pentru România de către agenţia Fitch, ministrul de Finanţe subliniază că schimbarea perspectivei la negativ „se întâmplă cam pentru toate ţările din lume în acest moment” şi că Fitch a dat de asemenea mesajul conform căruia economia românească îşi poate reveni.

Putem să revenim cu perspectiv a stabil cred că la următoarea evaluare a clor de la Fitch veţi vedea că vor schima perspectiva dacă programele pe care le-am luat în calcul până acum şi ce avem în plan pentru viitor va fi implementat aşa cum trebuie”, a mai declarat ministrul.

Ultimile Stiri

Alte Stiri