Valul de căldură continuă să se extindă și să se intensifice în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Maramureș și Transilvania, unde disconfortul termic va fi deosebit de ridicat. Temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade iar nopțile vor fi tropicale.
Vremea se va menține călduroasă, caniculară la orele amiezii în cea mai mare parte a țării, iar indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Atmosfera va fi însorită pe tot parcursul zilei doar în zona montană, în Crișana, Maramureș și Transilvania vor fi condiții de ploaie trecătoare iar vântul va sufla ușor. Temperaturile maxime se vor încadra între 32 și 38 de grade.
În Capitală vom avea o zi extrem de fierbinte cu mult soare și atmosferă sufocantă. Maxima va ajunge la 39 de grade iar disconfortul termic va crește.
Și la munte va fi extrem de cald, predomină vremea însorită până spre seară, când vor fi câteva averse slabe în Carpații Occidentali și Meridionali.
Pe litoral se anunță o zi călduroasă cu soare de-a dreptul arzător la orele amiezii, în schimb briza va salva puțin situația, maximele vor ajunge la 34 de grade iar apa mării va avea în jur de 26 de grade.
Miercuri, valul de căldură va persista, vremea va fi caniculară iar disconfortul termic va fi deosebit de ridicat. În schimb, la lăsarea serii cerul va fi înnorat în zona montană și în sud-est, unde nu este exclus să plouă slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 38 de grade.
Vremea în Europa
Vremea va fi călduroasă în Peninsula Iberică iar în nord-vestul continentului vor fi înnorări, ploi și vijelii.
În Peninsula Scandinavă va fi ceva mai răcoroasa iar ploile rămân în peisaj.
În restul continentului temperaturile se vor menține ridicate iar vremea va fi caniculară la orele amiezii.
The post METEO. Zile caniculare și nopți tropicale. Temperaturile ajung la 39 de grade appeared first on tvrinfo.ro.