Premierul Marcel Ciolacu renunță la demersul de a-și recupera certificatul de revoluționar în instanță, iar Corpul de Control al prim-ministrului a precizat motivele pentru care a propus demiterea secretarului de stat Mihai Dodu. Ar fi vorba, printre altele, de retragerea ilegală a unor certificate de revoluționar și divulgarea unor informații în presă.
Premierul Marcel Ciolacu renunță să mai atace decizia prin care Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist i-a respins cererea de a fi declarat luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989. Corpul de Control al premierului a venit cu precizări la primele concluzii ale activității șefului acestui Secretariat de stat și motivele pentru care a propus eliberarea din funcție a lui Mihai Dodu. Corpul de Control susține că au fost retrase certificatele de luptător cu rol determinant pentru 65 de persoane, fără respectarea legii. De asemenea, conducerea Secretariatului de stat a divulgat în presă informații care, în stadiul respectiv nu erau publice, și fără protejarea datelor personale.
Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului: Este vorba despre abateri de la Legea protecției datelor cu caracter personal. De altfel, știu că Corpul de control a și sesizat Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
Potrivit investigațiilor Recorder, în urmă cu câteva luni, o comisie a Secretariatului de Stat pentru Revoluționari a respins cererea premierului de a i se acorda titlul de luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989. Marcel Ciolacu a contestat acest refuz, care avea un prim termen de judecată în ianuarie. Potrivit unor surse, Marcel Ciolacu a decis să renunțe la contestație. Nu și la demiterea șefului Secretariatului pentru Revoluționari.
Mihai Dodu, fost secretar de stat la Secretariatul pentru Revoluționari: Avem un raport preliminar al Corpului de Control, care nu are de-a face cu raportul final, raport final venit din partea unei instituții din subordinea premierului, cum sună treaba asta? Mulți avocați mi-au spus să fac plângere penală. Este, poate, calea corectă.
Mihai Dodu a fost înlocuit cu Sever Romulus Stana, fost președinte interimar al PSD București și fost prefect al Capitalei.
The post Marcel Ciolacu renunță la demersul de a-și recupera certificatul de revoluționar în instanță. Explicațiile Corpului de Control al premierului în legătură cu demiterea lui Mihai Dodu appeared first on tvrinfo.ro.