Forţele ucrainene şi ruse duc „lupte înverşunate” la Avdiivka, oraş situat în estul Ucrainei, a anunţat vineri un comandant ucrainean de rang înalt, informează AFP.
Acest anunţ intervine la o zi după declaraţiile făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a dat asigurări că Ucraina face „tot ce este posibil” pentru a-şi salva trupele aflate în dificultate pe frontul de est, în special în oraşul Avdiivka, unde situaţia este descrisă drept „critică”, scrie AFP, potrivit Agerpres.
„Lupte înverşunate au loc în oraş”, a declarat pe reţelele sociale Oleksandr Tarnavski, comandant ucrainean de rang înalt responsabil pentru forţele din estul ţării. „Trupele noastre folosesc toate forţele şi mijloacele disponibile pentru a contracara inamicul”, a adăugat el.
Forţele ucrainene sunt pe cale de a stabili noi poziţii defensive în jurul oraşului Avdiivka, armata anunţând de asemenea o posibilă retragere în faţa valurilor de atacuri ruse.
„Au fost stabilite noi poziţii şi continuă să fie instalate fortificaţii puternice, luând în calcul toate scenariile posibile„, a adăugat comandantul Tarnavski.
El a subliniat că prioritatea Kievului este de a-şi proteja trupele. „Apreciem fiecare parcelă de teritoriu ucrainean, însă cea mai mare dintre valori şi priorităţi este pentru noi să apărăm viaţa fiecărui soldat ucrainean”, a accentuat militarul ucrainean de rang înalt.
Calificând situaţia din Avdiivka drept „dificilă, dar sub control”, el a adăugat că a dispus „stabilizarea situaţiei”. În acest oraş din Donbas, unde luptele fac ravagii, poziţia apărătorilor ucraineni este din ce în ce mai precară în faţa forţelor ruse care sunt în ofensivă din octombrie. Căderea oraşului Avdiivka ar fi o victorie simbolică importantă pentru Rusia.
The post Lupte înverşunate au loc la Avdiivka, potrivit armatei ucrainene appeared first on tvrinfo.ro.