Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a avertizat că războaiele, datoria ridicată şi creşterea redusă ameninţă să prelungească perioada economică lipsită de strălucire şi să lase naţiunile fără resurse pentru a reduce sărăcia şi a face faţă schimbărilor climatice, transmite Bloomberg.
Preţurile de consum mai ridicate pe plan global, conflictele din Orientul Mijlociu şi Europa şi perspectivele de creştere pe termen mediu „departe de a fi suficient de bune” sunt motive de prudenţă, în pofida unei aşteptate aterizări line a economiei, a declarat Kristalina Georgieva într-un discurs la Washington.
În acelaşi timp, temerile privind securitatea naţională au determinat unii din jucătorii globali să adopte politici industriale concentrate pe piaţa internă şi măsuri protecţioniste, a apreciat şeful FMI, o critică implicită a rivalităţii geopolitice dintre SUA şi China.
Sporirea barierelor comerciale „este ca şi cum ai turna apă rece într-o economie mondială care deja înregistrează o creştere lentă. Turbulenţele vin într-o perioadă când previziunile FMI indică o combinaţie de neuitat între creşterea redusă şi datoria ridicată – viitor dificil”, a avertizat Georgieva.
FMI avertizase săptămâna aceasta că datoria globală publică ar urma să ajungă la 100.000 miliarde de dolari, sau 93% din PIB-ul global, până la finalul anului, condusă de SUA şi China.
De asemenea, FMI estimează că avansul economiei este mai redus decât ar fi necesar pentru ca ţările să creeze locuri de muncă, să achite datoriile şi să rezolve necesităţile masive de investiţii, inclusiv tranziţia la energia curată.
În 22 octombrie, Fondul Monetar Internaţional va da publicităţii o actualizare a raportului „World Economic Outlook”. În iulie, FMI estima o creştere a economiei mondiale de 3,2% anul acesta şi de 3,3% anul viitor.
Bloomberg Economics previziona săptămâna aceasta că PIB-ul global va înregistra o expansiune de 3% în 2024 şi va accelera la 3,2% în 2025.
În pofida avertismentelor, Georgieva a lăudat succesul băncilor centrale în gestionarea inflaţiei, atenuarea perturbărilor din lanţurile de aprovizionare şi moderarea preţurilor la alimente şi energie. Pieţele muncii, atât în SUA cât şi în UE, au o evoluţie bună ceea ce reprezintă „o mare realizare”, a apreciat şeful FMI.
The post Kristalina Georgieva (FMI): Scăderea comerţului, datoriile şi creşterea economică mai redusă afectează viitorul omenirii appeared first on tvrinfo.ro.