JO 2024 – Polo: Echipa României a pierdut fără drept de apel în faţa formaţiei SUA

Share

Echipa masculină de polo pe apă a României a fost învinsă fără drept de apel de formaţia Statelor Unite, cu scorul de 14-8 (3-3, 3-0, 4-1, 4-4), marţi, în Grupa A, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Tricolorii au suferit al doilea eşec, după ce la debut au fost întrecuţi de vicecampioana olimpică Grecia cu 14-7.

Echipa antrenată de Bogdan Rath a început bine şi a condus în prima repriză cu 1-0, 2-1 şi 3-2, fiind egalată de fiecare dată. Pentru România a urmat apoi o perioadă neagră, în care a primit şapte goluri consecutive, de la 3-2 la 3-9, fapt care a decis soarta meciului. Acesta a fost de fapt şi ecartul final, 14-8 pentru americani.

Golurile României au fost reuşite de Vlad Georgescu (3), Silvian Colodrovschi (3), Andrei Neamţu şi Matei Luţescu.

Pentru învingători au înscris Alex Bowen (3 goluri), Hannes Daube (3), Max Irving (2), Johnny Hooper (2), Chase William Dodd (1), Ben Hallock (1), Ryder Dodd (1), Alex Obert (1).

În alt meci din Grup A, Italia a trecut de Croaţia cu 14-11. Muntenegru şi Grecia se vor înfrunta în ultima partidă a zilei.

Italia e lider, cu 6 puncte, urmată de Croaţia, Grecia şi SUA, câte 3 puncte, Muntenegru şi România, 0 puncte. Primele patru clasate se vor califica în sferturile de finală.

România va mai juca pe 1 august cu Croaţia (20:30), pe 3 august va înfrunta Italia (22:05), iar pe 5 august va întâlni Muntenegru (22:40).

The post JO 2024 – Polo: Echipa României a pierdut fără drept de apel în faţa formaţiei SUA appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri