Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit marţi despre ”responsabilitatea” alianței de a se asigura că războiul din Ucraina nu se răspândeşte dincolo de graniţele acesteia, în urma convorbirilor purtate la Riga cu preşedintele leton Egils Levits.
NATO are ”responsabilitatea de a se asigura că războiul nu se extinde dincolo de Ucraina”, a declarat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă comune la Riga cu preşedintele leton, Egils Levits. Stoltenberg a mai afirmat că ”suferinţa pe care o vedem acum în Ucraina este îngrozitoare”, relatează CNN.
”Avem responsabilitatea de a ne asigura că situaţia nu escaladează şi nu se extinde dincolo de Ucraina. Ar fi şi mai periculos, distructiv şi mai mortal. Situaţia ar putea scăpa de sub control”, a spus Stoltenberg.
Ca răspuns la situaţia din Ucraina şi pentru ”a se asigura că nu există loc de calcul greşit la Moscova”, NATO şi-a ”întărit semnificativ” prezenţa pe Flancul Estic al Alianţei, a adăugat Stoltenberg.
Războiul din Ucraina, catastrofal pentru alimentația mondială
”Avem 130 de avioane în alertă maximă. Peste 200 de nave din cel mai nordic punct până în Marea Mediterană şi 1000 de trupe suplimentare în regiune. NATO va proteja şi apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a precizat şeful Alianţei.
Până acum, NATO a refuzat să se implice direct în conflict, dincolo de sprijinirea rezistenţei Ucrainei, inclusiv prin refuzul de a impune o zonă de excludere a zborului.