Oraşul Hodeida din Yemen a fost sâmbătă ţinta unui bombardament, pentru care rebelii houthi au acuzat Israelul, ce a confirmat imediat că aviaţia sa a efectuat un raid asupra unor ţinte ale acestor rebeli care au atacat repetat teritoriul israelian cu drone, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Explozii puternice au fost auzite în acest oraş-port din vestul Yemenului. „Raiduri ale inamicului israelian asupra instalaţiilor de stocare a petrolului în portul Hodeida” s-au soldat cu morţi şi răniţi, a transmis Ministerul Sănătăţii local, controlat de rebelii houthi.
Armata israeliană a confirmat că avioanele sale de luptă au lovit „ţinte militare” în vestul Yemenului în zona aflată sub controlul rebelilor houthi, care cu o zi înainte au revendicat un atac cu dronă ce a ucis o persoană la Tel-Aviv.
„Cu puţin timp în urmă, avioanele de luptă ale armatei israeliene au lovit ţinte militare ale regimului terorist houthi în zona portului Hodeida din Yemen, ca răspuns la sute de atacuri efectuate împotriva statului Israel de către aceşti rebeli în ultimele luni”, a precizat armata israeliană într-o declaraţie.
Pe lângă atacurile cu drone asupra Israelului, rebelii houthi, susţinuţi de Iran şi care controlează partea de vest a Yemenului, lansează cu regularitate de la sfârşitul anului trecut atacuri cu drone şi rachete asupra navelor comerciale în Marea Roşie şi în Golful Aden. Ei motivează aceste atacuri ca acţiune de solidaritate faţă de palestinienii din Fâşia Gaza, confruntaţi cu ofensiva militară israeliană care a provocat peste 39.000 de morţi.
The post Israelul a bombardat ţinte ale rebelilor houthi în Yemen appeared first on tvrinfo.ro.