First News

Iranul, atac fără precedent: Răspunsul Israelului ar putea schimba cursul războiului

Captură video USA Today News

Spre deosebire de atacul din aprilie, care a fost mai degrabă simbolic, Teheranul a lansat marți rachete balistice, care se deplasează mai rapid și pot copleși un sistem antiaerian – o escaladare, au observat analiștii citați de New York Times, dar și Jake Sullivan consilierul pe securitate națională al Casei Albe. Iar Israelul, aflat deja în conflict pe două fronturi cu Hamas și Hezbollah, a promis un răspuns pe măsură.

Atacul cu rachete al Iranului a fost unul grav și va avea consecințe, a declarat marți seară purtătorul de cuvânt militar al Israelului, refuzând să specifice cum și când va răspunde Israelul. El a vorbit imediat după atacul fără precedent al Teheranului, care a lansat în jur de 180-200 de rachete balistice spre Israel, în ziua în care forțele israeliene au lansat o invazie terestră în Liban, țintind Hezbollah.

Multe rachete au fost interceptate, unele au făcut impact, dar oficialii israelieni au spus că nu au deocamdată informații despre victime.

Teheranul a spus că este gata pentru un contraatac israelian, dar a avertizat că dacă acesta va veni, răspunsul Iranului va fi „și mai distrugător”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și alți câțiva miniștri s-au întâlnit într-un buncăr din apropierea Ierusalimului, unde cabinetul de securitate urma să se reunească în scurt timp, au declarat doi oficiali israelieni, imediat după atacul iranian.

În ultimele zile, oficialii americani au evaluat modul în care s-ar putea desfășura un schimb de rachete între Iran și Israel.

Cel mai optimist scenariu a fost o repetare a situației din aprilie, când Statele Unite, Israelul, Iordania și alții au interceptat aproape toate rachetele și dronele lansate către Israel, scrie New York Times.

Ulterior, președintele Biden l-a îndemnat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu revendice „victoria”, iar răspunsul Israelului a fost într-adevăr discret. Deși a tras asupra unei baze aeriene din Isfahan, un oraș înconjurat de unele dintre instalațiile nucleare importante ale Iranului, Israelul a evitat să lovească instalațiile în sine.

Potrivit oficialilor americani, scenariile cele mai extreme explorate de această dată implică lovirea de către Israel a instalațiilor nucleare, în special a siturilor de îmbogățire a uraniului de la Natanz, inima programului nuclear iranian.

Nu va fi un lucru simplu pentru Israel, care în acest moment, își continuă războiul cu Hamas din Gaza și în noaptea de luni spre marți a lansat o invazie terestră în sudul Libanului, în conflictul cu Hezbollah.

Exit mobile version