First News

IPAC România cere explicații Ambasadei Chinei și MAI după menționarea României într-un raport internațional

Beijing, China Foto: pexels.com/ zhang kaiy

Parlamentari din 30 de state reprezentând Alianţa Interparlamentară cu privire la China (IPAC) îşi exprimă grava îngrijorare şi cer explicaţii oficiale guvernului de la Beijing privind existenţa a încă 48 de aşa-zise „secţii externe de poliţie” clandestine ale Chinei, înfiinţate în mai multe state ale lumii, care depăşesc cadrul legal privind cooperarea poliţienească şi judiciară bilaterală, cu scopul de a monitoriza, hărţui şi, uneori, a repatria cetăţenii chinezi aflaţi în exil, folosindu-se de acorduri bilaterale de securitate cu ţări din Europa şi Africa.

Vorbim despre un total de peste 100 de astfel de „secţii de poliţie” înfiinţate în toată lumea, arată deputatul într-un comunicat oficial, transmite News.ro.

Deputatul REPER Cătălin Teniţă, în calitate de copreşedinte al IPAC România cere ca în România, Ministerul de Interne să dea la rândul său explicaţii.

Raportul Organizaţiei pentru drepturile omului din Madrid Safeguard Defenders prezintă dovezi potrivit cărora Beijingul administrează alte 48 de secţii de poliţie în străinătate (iniţial, ONG-ul dezvăluise în luna septembrie existenţa a 54 de astfel de secţii), dar şi dovezi potrivit cărora iniţiative poliţieneşti comune între China şi mai multe ţări europene, inclusiv România, sunt folosite pe post de „program de testare” în vederea unei expansiuni a „secţiilor de poliţie din străinătate” chineze.

Alianţa Interparlamentară pentru China IPAC România solicită cu fermitate o poziţie clară din partea guvernului chinez în această chestiune care este de natură a leza atât drepturile omului, cât şi suveranitatea României. Copreşedintele IPAC România, deputatul Cătălin Teniţă (REPER), solicită explicaţii Ministerului Afacerilor Interne şi ministrului de resort Lucian Nicolae Bode: „Solicităm ministrului de Interne Lucian Nicolae Bode explicaţii scrise şi îl invităm să participe la o întâlnire parlamentară informală pentru a stabili împreună căile de urmat pentru a contracara posibile operaţiuni de natură să lezeze principiile democraţiei, drepturile omului, dar şi suveranitatea statului român. Deja am transmis în acest sens o interpelare, alături de colegii mei, deputaţii REPER Andrei Lupu şi Daniel Toda”, arată deputatul Cătălin Teniţă, copreşedinte al Alianţei Interparlamentare pentru China (IPAC) România.

„Considerăm, de asemenea, că reprezentanţii Republicii Populare Chineze la Bucureşti datorează explicaţii, dată fiind existenţa acestor suspiciuni cu privire la operaţiuni grave realizate prin intermediul ambasadei”, arată deputatul Cătălin Teniţă.

Beijingul ar fi înfiinţat în străinătate peste 100 de aşa-numite secţii de poliţie, pentru a monitoriza, hărţui şi, în unele cazuri, repatria cetăţenii chinezi care trăiesc în exil, folosindu-se pentru aceasta de acorduri bilaterale de securitate încheiate cu ţări din Europa şi Africa, susţine un raport al unui ONG cu sediul în Madrid, care nominalizează şi România, potrivit CNN.

Exit mobile version