Ziua Culturii a fost sărbătorită, azi, în toată ţara. Teatrele, muzeele, instituţiile de cultură, toate şi-au deschis porţile gratuit pentru vizitatorii mari şi mici. S-au împlinit și 174 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.
În mansarda Muzeului Național al Literaturii Române, copiii au stat la povești cu autorii și cu ilustratorii de cărți. Aceștia i-au purtat pe cei mici în fascinanta lume a imaginilor din cărți.
Diana Tivu are opt ani de experienţă ca ilustratoare specializată în carte pentru copii. Iar pe Andrei Damian drumul l-a dus de la IT la design grafic şi ilustraţii.
De Ziua Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României a inaugurat Galeria de Artă Decorativă Europeană. Patru secole de istorie a gustului și a rafinamentului, o colecție impresionantă de aproximativ 400 de piese de tapiserie și mobilier, artă decorativă din ceramică, sticlă și metal.
Şi la Teatrul Naţional din Bucureşti accesul a fost gratuit pe tot parcursul zilei, la toate evenimentele.
Ziua Culturii Naţionale a fost instituită în 2010 și este celebrată în fiecare an pe 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu.
The post Instituţiile de cultură şi-au deschis porţile gratuit, pentru vizitatori, de Ziua Culturii Naționale appeared first on tvrinfo.ro.