Am preluat întrebarea retorică a regizoarei Alina Hiristea, cu un dublu scop. Mai întâi, să văd dacă tânăra generație are un “vibe”, combinat cu interes, vis a vis de propunerile marelui Will. Apoi, dacă o tânără creatoare, punând în scenă, “Visul unei nopți de vară”, piesa încoronată de secole ca “regina comediei”, are succes în lupta cu provocarea timpului! Memoria colectiv-afectivă a păstrat puneri în scenă și interpretări memorabile care au intrat în istoria teatrului. Amintesc doar două montări moderne, cea a lui Peter Brook la “Royal Shakespeare Company” din Londra anilor ‘70, spectacol prezentat și la Opera Română din București, în care, actorii jucau cu dezinvoltură, folosind la maximum scenografia aleasă de Brook, acea cutie albă fără tavan definit, în relație cu sala, cu spectatorii, devenită ”al patrulea perete al scenei” iar apoi, spectacolul de la Teatrul Bulandra, din 1991, semnat regie și scenografie Liviu Ciulei. Același faimos Liviu Ciulei care uimise America prin “fantastica sa magie”, montând aceiași piesă la “Guthrie Theater” din Minneapolis, vine acasă “eliberat” de orice influențe și optează pentru roșu, culoarea erotismului și a senzualității. Vis transformat în realitate, prin echilibrul impus între pasiune și Amor. Un regal actoricesc cu Victor Rebengiuc devenit “un spectacol în sine” în cele două roluri, țesătorul și Pryam.
Se spune că în lumea artei plutește un fel de “must do” legat de textele shakespeariene. Artiștii visează să interpreteze rolurile scrise de marele Will, așteptând ani îndelungați, “de la tinerețe pân’ la bătrânețe“, iar regizorii “atacă” cu îndrăzneala care frizează disperarea lumea celui care reușește, de secole, să fie mereu contemporanul nostru…Hamlet, Romeo, Julieta, Regele Lear, Henric, cred că nu trebuie să mai adaug nimic…
Îl mai iubim pe Shakespeare? Regizoarea Alina Hiristea mi-a șoptit, acoperind torentul aplauzelor la finalul recentei premiere: “Yes we love Will“ și a adăugat cu un ton ritos: ”Am ajuns în secolul XXl și trebuie să fim în ritm cu vremurile, fie că ne plac sau nu!” In colaborare cu autorul adaptării textului, Radu Aldulescu, ea semnează și aranjamentul muzical din care apare la un moment dat, “alei hop“ chiar silueta Regelui Rock’n’ roll, Elvis Presley. Să fi fost, ca o aripă de fluture, amintirea arenei din montarea lui Peter Brook în care spiridușii și zânele se avântau pe trapez? Revin la prezent și fac o trecere în revistă a celor aproape două ore de spectacol gândit de o întreagă echipă cu minuție și profesionalism. Universul în desfășurare cosmică, astrele pâlpâind în beznă, fenomene ale naturii dezlănțuite într-o tumultoasă noapte de vară completează luminișul pădurii, aranjat în spațiul parcimonios împărțit al scenei clasice de tip elisabetan. Adaptarea scenică a spectacolului o semnează, așa cum am scris, Radu Aldulescu, scriitor de succes, care a ales propria versiune (piesa a fost tradusă, în anii ‘60 de poeta Nina Cassian; aici s-au folosit traducerile lui Dan Grigorescu și St.O. Iosif) și remarc că arta scrisului l-a ajutat să gândească, să modeleze fantezia nopții de sânziene cu eleganță aparent frivolă, obținând o variantă scenică înveșmântată cu o profundă emoție în care se ghicește spiritul ludic legat de fine conotații intelectuale. Rostul lumii se păstrează și după noapte vine zi iar visul se risipește în aburii răsăritului. Viitorul se construiește la lumina soarelui, lăsând nopții patima dezlănțuită și nebunia iubirii trupești.
Fantezia de bun gust a light design-ul lui Lucian Moga conferă decorului semnat de Tinatin Gobejishvili, o foarte tânără studentă în anul III a UNATC “I. L. Caragiale”, venită la noi din Georgia, armonie și coerență. De altfel, întreaga echipă de creație și-a unit eforturile, crescând treptat emoția privitorului ca să obțină, la final, o unică respirație artistică.
Spectacolul “Visul unei nopți de vară” are o distribuție în care nu sclipesc staruri, dar a impus un mănunchi de tineri actori care recită cu dicție replicile, se întrec în a-și demonstra abilitați de gimnast și compun roluri atractive, deschizând cale visului împletit cu natura, femei și bărbați pulsând de talent și pasiune. Așa cum stelele luminează întunericul nopții și ei, actrițe și actori, au luminat spectacolul, au intrat cu tot sufletul în “pielea” personajelor și la final au primit aprecierea publicului și, acum, a cronicarului.
Ii voi numi în ordinea trecută pe afiș: Crina Matei, Karl Baker, Patricia Ionescu, Cristina Danu, Ana Maria Ivan, Tudor Cucu Dumitrescu, Cristi Neacșu, Dorin Enache, Cătălin Frăsinescu, Sorin Aurel Sandu, Cristina Marin Neagu, Florentin Munteanu. Personaje emblematice cărora spiridușul Puck (în complicitate cu spectatorii) le trezește pofta de adevăr, fie el oricât de crud! Asistăm la o propunere de actualizare a unui text scris în 1595 și ne surprinde plăcut provocarea pe care regizoarea Alina Hiristea a acceptat-o, conștientă de riscuri. Mă bucur să notez reușita! Răspunsul bilingv la întrebarea inițială este “Yes we love Will“ “Da, îl mai iubim pe Will!”