Tucker Carlson este departe de a fi primul jurnalist occidental care s-a aliniat cu inamicul, notează Politico, după ce Moscova a confirmat că fostul angajat al Fox News i-a luat un interviu la Moscova lui Vladimir Putin. Există o tradiție îndelungată în care oameni ca Hitler și Stalin au găsit britanici și americani ce s-au pretat la a le face propagandă.
Președintele rus Vladimir Putin poate fi încrezător că nu se va confrunta cu nicio remarcă tăioasă în interviul său cu Tucker Carlson, interviu care urmează să fie difuzat joi seara în SUA. Probabil va fi mai degrabă un exercițiu de simpatie asemănător cu întâlnirea de softball dintre Carlson și Donald Trump, din august, anul trecut, notează Politico. Sau ar putea fi într-adevăr o încercare de a creiona o nouă poveste despre magnetismul Trump-Putin.
La urma urmei, Carlson s-a raliat mesajelor lui Putin cu mult timp în urmă. A susținut că Washingtonul ar trebui să ia partea Rusiei în războiul declanșat împotriva Ucrainei și l-a numit pe Volodimir Zelensky un „autoritar periculos” – o descriere care nu i se pare valabilă pentru liderul rus. De asemenea, a fost întotdeauna în ton cu apelurile lui Putin pentru „valorile tradiționale” – care în Rusia tind să însemne abuzuri asupra drepturilor LGBTQ+.
Chemarea Rusiei
O figură care a abordat o strategie asemănătoare celei adoptate de Carlson față de un despot rus este probabil reporterul New York Times Walter Duranty, șef de birou la Moscova din 1922 până în 1936, notează Politico.
După ce și-a dovedit loialitatea și a scris relatări strălucitoare despre Planul cincinal al comuniștilor, Stalin i-a acordat un interviu în exclusivitate. Nu a văzut și nu a relatat despre Holodomor, foametea care a ucis milioane de ucraineni în 1932 și 1933, și i-a atacat pe cei care au încercat să dezvăluie informația, inclusiv pe Gareth Jones, un jurnalist din Țara Galilor. „Orice articol despre o foamete în Rusia este astăzi o exagerare sau o propagandă malignă”, a scris Duranty.
Istoricul Mark von Hagen a notat mai târziu că jurnalismul lui Duranty era doar propagandă sovietică șlefuită, în contradicție cu „experiența popoarelor din imperiul rus și sovietic”. Dar a avut impact.
Sally Taylor, autoarea unei biografii critice, a susținut că felul în care scria Duranty a fost un factor în decizia președintelui SUA Franklin D. Roosevelt din 1933 de a acorda recunoaștere oficială Uniunii Sovietice.
Mai târziu, când atrocitățile lui Stalin au devenit fapte cunoscute public, Duranty a spus: „Nu poți face o omletă fără să spargi câteva ouă”.
De altfel, Walter Duranty a și câștigat Premiul Pulitzer în 1932 pentru o serie de 13 articole în care a făcut o radiografie a Uniunii Sovietice sub Stalin.
Acest lucru a constituit o pată pentru New York Times de-a lungul anilor. Duranty a fost în mod repetat scos în evidență drept un exemplu flagrant de malpraxis, nu în ultimul rând de către ucraineni.
Dar Walter Duranty credea cu adevărat în ce făcea, insistând că scopurile justifică mijloacele.
La fel ca reporterul socialist american John Reed, autorul cărții „10 zile care au zguduit lumea”. El a lucrat pentru Comisariatul Poporului pentru Afaceri Externe, traducând decrete și știri despre guvernul bolșevic, din primele zile ale Revoluției din 1917. „De asemenea, am colaborat la strângerea de materiale și date”, a scris Reed despre activitățile sale de propagandă.
Mai târziu, s-a întors în SUA împreună cu soția sa, Louise Bryant, o feministă americană și o activistă în domeniul politic. Reed a apărat revoluția bolșevică și a co-fondat Partidul Comunist al Muncii din America, formațiune cu o scurtă durată de existență. Acuzat de răzvrătire, a fugit înapoi în Rusia. Romancierul american Upton Sinclair l-a descris pe Reed drept „playboy-ul revoluției ruse”.
Reed a început apoi să se detașeze de șefii săi sovietici din cauza tacticilor revoluționare. A murit de tifos și a fost înmormântat cu onoruri, devenind unul dintre cei 4 americani îngropați la Necropola Zidului Kremlinului din Piața Roșie.
Atât sovieticii, cât și naziștii au găsit propagandiști utili cauzei lor
Antisemitul de origine americană William Joyce, un descendent al Uniunii Britanice a Fasciștilor, a devenit cunoscut ca radiodifuzor sub numele Lord Haw-Haw, în cel de-al Doilea Război Mondial, cu emisiunea sa „Germany Calling”. „În cazul în care Carlson este tentat de ideea unei emisiuni numite Russia Calling, ar trebui avertizat că aceste lucruri se pot termina prost și că britanicii l-au spânzurat pe Joyce în 1946”, scrie Politico.
Unity Mitford, o figură cunoscută în societatea britanică, s-a îndreptat de bunăvoie și din idolatrie către propaganda nazistă.
În 1934, ea a plecat la München, sperând să-l întâlnească pe Adolf Hitler și l-a urmărit la Osteria Bavaria, localul lui preferat. În cele din urmă, după 10 luni, Hitler a invitat-o la masa lui. „A fost cea mai minunată și frumoasă [zi] din viața mea”, i-a scris ea tatălui ei. „Sunt atât de fericită, că nu m-ar deranja deloc să mor. Presupun că sunt cea mai norocoasă fată din lume. Pentru mine este cel mai mare om al tuturor timpurilor.”
Führer-ul a fost încântat că bunicul lui Unity a tradus lucrările antisemite ale lui Houston Stewart Chamberlain, un autor favorit, potrivit istoricului Giles Milton. Unity a intrat în cercul de apropiați al lui Hitler și a scris un articol pentru o publicație antisemită. S-a împușcat în cap când a izbucnit războiul, dar a supraviețuit și a fost vizitată de Hitler. A murit în 1948 din cauza complicațiilor cauzate de rană.
De asemenea, naziștii l-au folosit și pe autorul de povești umoristice P.G. Wodehouse, cunoscut pentru personajele sale fictive Jeeves și Wooster.
În cazul lui Carlson, chiar și Kremlinul a recunoscut că l-a ales drept „idiot util”, notează Politico.
Întrebat despre declarația acestuia potrivit căreia mass-media nu s-a deranjat să ceară până acum să vorbească cu Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că susținerea este incorectă, precizând că au fost respinse numeroase cereri, pentru că nu s-ar fi făcut dovada că s-ar fi dorit o redare imparțială.
Carlson însă, care are o aplecare spre Rusia, poate fi considerat în aceste condiții ca „impecabil de imparțial”, concluzionează ironic jurnaliștii de la Politico.
The post Haw-Haw. Sau cum se alătură Tucker Carlson șirului lung de jurnaliști „idioți utili” care îi ajută pe tirani. Analiză Politico appeared first on tvrinfo.ro.