Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că a fost „blocată” de propriii colegi din PSD în ceea ce priveşte proiectele de dezvoltare a Bucureştiului, ea acuzând că Liviu Dragnea personal a impus miniştrilor Transporturilor să nu o ajute, „pentru a nu creşte politic” şi pentru a nu pretinde să preia partidul sau să vrea să candideze la prezidenţiale.
Firea spune că nu exclude o candidatură independentă şi anunţă că se va retrage din PSD dacă va constata că la şefia partidului vor ajunge oameni „preocupaţi de propriile proiecte, de ambiţia lor de mărire”.
„Îmi pare rău că îi supăr pe unii dintre colegii mei când repet de fiecare dată, dar este normal să spunem adevărul, nu trebuie să-i minţim pe oameni. Eu am fost blocată inclusiv de către colegii mei din PSD. Îmi pare rău că domnul Dragnea este unde este, dar dumnealui personal a impus miniştrilor Transporturilor să nu mă ajute, pentru a nu creşte politic şi pentru a nu pretinde să preiau partidul sau să doresc să candidez la prezidenţiale. S-a dovedit că eu nu am avut în intenţie nici să preiau partidul, nu am vrut să fac un astfel de joc meschin şi nu am vrut nici să candidez la prezidenţiale”, a afirmat Gabriela Firea duminică, într-o emisiune la Antena 3.
Firea a spus că nu rămâne în PSD dacă partidul se va îndepărta de oameni. „Mă voi retrage din PSD în momentul în care voi observa că ajung la conducerea acestei formaţiuni politice oameni care ţin mai mult la proiectul lor personal, la ambiţiile lor politice de mărire şi mai puţin la cetăţeni, mai puţin la români şi mai puţin la echipă”, a spus Firea.
Întrebată dacă ia în calcul o candidatură ca independent şi nu sub sigla PSD, Gabriela Firea a declarat că „orice este posibil”, ea spunând că se va retrage din PSD dacă va constata că partidul „o ia pe un drum greşit”.
„Nu trebuie să vină analişti externi, interni dau de pe planeta Marte. Noi trebuie să înţelegem faptul că dacă ne îndepărtăm de ceea ce îşi doresc oamenii, nu avem decât de pierdut şi eu nu vreau să fiu într-o astfel de echipă. Voi lua o decizie cât mai aproape de depunerea candidaturilor. Dacă alegerile vor fi în luna iunie, în luna mai se depun candidaturile, deci am timp să văd ce se întâmplă cu formaţiunea politică din care fac parte şi să resping în totalitate acest fel de a face politică în care există dublu limbaj şi în care una discutăm la anumite întâlniri şi alta se întâmplă în exterior şi colegi de-ai noştri compromit o anumită idee”, a afirmat Gabriela Firea.