Fotbal | Victorie cu emoţii pentru România: 3-1 cu Lituania, în Liga Naţiunilor

Share

Naţionala de fotbal a României a învins cu emoţii selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor, relatează Agerpres.

Victoria s-a conturat târziu, golurile tricolorilor fiind reuşite de Valentin Mihăilă (4), Răzvan Marin (87 – penalty) şi Alexandru Mitriţă (90+2), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Armandas Kucys (34).

În ciuda deschiderii rapide de scor, România a făcut un joc modest, fiind dominată în prima repriză de o echipă solidă, care a combinat surprinzător de bine, mai ales în condiţiile unui teren execrabil.

Mihăilă a marcat în minutul 4, după ce a fost lansat excelent de Stanciu pe lângă Lekiatas, fundaşul echipei FCU Craiova.

Balticii au pus stăpânire pe joc şi au construit bine, având şi câteva ocazii notabile.

Lasickas (23) a trimis un voleu de la 20 de metri, puţin peste poartă. Târnovanu s-a remarcat la cele două şuturi expediate la colţul scurt de Lasickas şi Matulevicius (29).

România a avut o singură ocazie clară în prima parte, dar şutul trimis de Drăguş (31) s-a dus puţin pe lângă poartă.

Lituania a reuşit egalarea (34), prin Kucys, cu un şut din unghi, la o fază care a surprins apărarea României în flancul său drept.

Oaspeţii au încheiat prima repriză cu o posesie de 56%, faţă de 44% cât a avut România.

Mircea Lucescu a acceptat preluarea naționalei de fotbal a României, după 38 de ani

Răzvan Burleanu, va susţine, marţi, de la ora 11:30, o conferinţă de presă la Casa Fotbalului împreună cu antrenorul Mircea Lucescu.

România a avut mai mult iniţiativa după pauză, dar ocaziile au întârziat să apară.

Tot oaspeţii au fost periculoşi (58), când Târnovanu a respins cu emoţii mingea centrată de Tutyskinas. Raţiu a pierdut o minge la mijlocul terenului (61), dar Lasickas a tras pe lângă poartă.

Echipa antrenată de Mircea Lucescu a fost net mai bună în ultima jumătate de oră şi a reuşit să îşi creeze ocazii la poarta lui Gertmonas, goalkeeper-ul Universităţii Cluj, liderul la zi al Superligii.

Stanciu (62) a şutat peste poartă din afara careului, după care Olaru (68) l-a încercat pe Gertmonas cu un şut de la distanţă.

În min. 74, Hagi a şutat bine din afara careului, dar Gertmonas a respins.

O fază care a dat fiori suporterilor României s-a consumat în min. 77, când la centrarea lui Slivka, Antanavicius a trimis mingea în poartă cu capul, din mâinile lui Târnovanu, însă golul a fost anulat de arbitrajul video (VAR), deoarece portarul avea ambele mâini pe minge.

Mircea Lucescu, selecţionerull naționalei: Am zis că atunci când nu vor mai fi soluții, voi avea obligația să mă întorc

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, la Casa Fotbalului, unde a avut loc o conferință de presă. El a mai ocupat această funcție în urmă cu 38 de ani.

În min. 85, la un duel între Hagi şi Lasickas în careul oaspeţilor, arbitrul sloven Rade Obrenovic a dictat penalty, după consultarea VAR, iar Răzvan Marin a transformat cu siguranţă (87).

Balticii s-au aruncat în atac în căutarea egalării, iar România a dat lovitura pe contraatac, la o acţiune purtată în doi, de Mitriţă şi Alibec, jucătorul Universităţii Craiova marcând printre picioarele lui Gertmonas (90+2), după care s-a descărcat emoţional, îmbrăţişându-l strâns pe selecţionerul de 79 de ani al României.

Lituania a încheiat practic meciul în careul nostru, având o ocazie bună de a înscrie prin Tutyskinas (90+6), al cărui şut la colţul scurt a fost respins de Târnovanu.

România debutează astfel cu dreptul în sezonul 2024/2025 al Ligii Naţiunilor, obţinând cele şase puncte dorite.

Fostul selecționer al naționalei României, Cristoph Daum, a murit la vârsta de 70 de ani. Suferea de cancer pulmonar

Fostul antrenor german Christoph Daum, selecţionerul naţionalei de fotbal a României în perioada 2016-2017, a decedat, sâmbătă, la vârsta de 70 de ani, după o lungă bătălie cu cancerul, a anunţat familia sa, citată de DPA.

Meciul din Ghencea a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Christoph Daum, fost selecţioner al României, care a decedat pe 24 august.

România va juca următoarele meciuri luna viitoare, pe 12 octombrie cu Cipru şi pe 15 octombrie cu Lituania, ambele în deplasare.

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026.

Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

România – Lituania 3-1 (1-1)

Au marcat: Valentin Mihăilă (4), Răzvan Marin (87 – penalty), Alexandru Mitriţă (90+2), respectiv Armandas Kucys (34).

Bucureşti, Stadionul Steaua: 28.168 spectatori

Liga Naţiunilor – Liga C, Grupa a 2-a

Au evoluat echipele:

România: 16. Ştefan Târnovanu – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu – 18. Răzvan Marin, 6. Marius Marin (21. Darius Olaru, 56), 10. Nicolae Stanciu (căpitan) – 20. Dennis Man (14. Ianis Hagi, 70), 9. Denis Drăguş (7. Denis Alibec, 88), 13. Valentin Mihăilă (22. Alexandru Mitriţă, 70). Selecţioner: Mircea Lucescu.

Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 12. Laurenţiu Popescu – 4. Cristian Manea, 5. Viorel Ghiţă, 8. Alexandru Chipciu, 17. Florinel Coman, 19. Andrei Artean, 23. Deian Sorescu.

Lituania: 12. Edvinas Gertmonas – 17. Pijus Sirvys, 4. Edvinas Girdvainis, 20. Rokas Lekiatas, 3. Artemijus Tutyskinas, 13. Justas Lasickas (căpitan; 5. Kipras Kazukolovas, 90) – 8. Giedrius Matulevicius (18. Ovidijus Verbickas, 65), 14. Vykintas Slivka, 6. Modestas Vorobjovas (22. Domatas Antanavicius, 76), 23. Artur Dolznikov (10. Tomas Kalinauskas, 76) – 11. Armandas Kucys (9. Gytis Paulauskas, 65). Selecţioner: Edgaras Jankauskas.

Rezerve neutilizate: 1. Mantas Bertasius, 16. Deividas Mikelionis – 2. Titas Milasius, 7. Klaudijus Upstas, 15. Matas Vareika, 19. Valdas Paulauskas, 21. Dominykas Barauskas.

Arbitru: Rade Obrenovic; arbitri asistenţi: Jure Praprotnik, Grega Kordez; al patrulea oficial: David Smajc (toţi din Slovenia)

Arbitru video: Nejc Kajtazovic; arbitru asistent video: Alen Borosak (ambii din Slovenia)

Observator UEFA pentru arbitri: Emil Bozinovski (Macedonia de Nord); Delegat UEFA: Maria Medina (Spania)

Cartonaşe galbene: G. Matulevicius (8), Lekiatas (46), Slivka (53), Mihăilă (65), Târnovanu (78), Jankauskas (80), Hagi (90+8).

The post Fotbal | Victorie cu emoţii pentru România: 3-1 cu Lituania, în Liga Naţiunilor appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri